Două ore alături de viitorul României. 168 de elevi, olimpici internaţionali

20 decembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Două ore am petrecut alături de viitorul României, printre cei 168 de elevi, olimpici internaţionali în 2017. La Palatul Parlamentului au venit olimpicii României să fie premiaţi. Statistica Ministerului Educaţiei Naţionale vorbeşte despre 168 de elevi care au câştigat 228 de medalii la o serie întreagă de concursuri de pe întreg mapamondul, desfăşurate în acest an, în 2017.

Premii în valoare de 2,5 milioane de lei

Au mai fost invitaţi la ceremonia din fosta Casă a Poporului şi cei 203 profesori care i-au pregătit pe competitori în multiplele încercări ale inteligenţei şi ambiţiei prin care au trecut. Cu toţii, elevi şi profesori, au fost recompensaţi incă o dată, acum din partea statului român, cu un fond total de peste 2,5 milioane de lei.

Un zumzet al emoţiilor

Am început acest material cu atâtea cifre, ca să vă daţi seama de cât de multă lume s-a strâns în sala “C.A. Rosetti” din clădirea Legislativului. Parcă ziceai că eşti la şcoală. Un zumzet plăcut, de viaţă, dar şi de emoţii. O mare de cravate şi de costume. Dar în special de frizuri la modă. Mai întâi, am întrebat jandarmii din jurul clădirii unde îi găsesc pe cei vizaţi de mine, la care mi-au răspuns, milităreşte, despre “activitatea cu olimpicii”.

“Activitatea cu olimpicii”

Când am intrat în sala cu pricina, o doamnă atrage atenţia la microfon, înaintea debutului solemnităţii, că “activitatea cu olimpicii” are un program foarte bine stabilit, deci nu trebuie să se întârzie. Nişte doamne de la ministerul de resort mă întreabă, după ce le-am arătat legitimaţia, ce doresc să realizez aici. Le-am spus, simplu, că vreau să mă plimb, după care m-au lăsat în pace.

Glasuri neprihănite

La prezidiu se aşează conducerea sistemului educativ, alături de care va veni, pentru câteva momente, un grup de copilaşi. Ei cântă imnul naţional. Vocile lor catifelate reuşesc abia acum să încălzească zidurile reci, amintind de congresele de altădată. E clar, tânăra generaţie are capacitatea de a transforma zăpada în soare. E primul semn bun pe ziua de azi.

Unde e aurul?

Camerele de luat vederi şi microfoanele caută medaliile cele mai strălucitoare. O colegă de breaslă mă întreabă, grăbită şi tensionată, dacă am descoperit aurul. Mă uit pe jos, în jurul meu, nu văd nimic ieşit din comun. Nu e la mine, o anunţ. Domnisoara cu operatorul după ea se referea la ceva senzaţional. După cum e trendul de azi, nu mai contează poveştile de viaţă. Ci numai poleiala cât mai poleită, dacă mă pot exprima aşa.

Ciocolata belgiană 

Decid să intru în vorbă cu primele eleve pe care aglomeraţia mi le scoate în cale. Una din Alexandria, cealaltă din Cluj. Ambele în clasa a XI-a. Deşi din localităţi diferite, sunt prietene bune, pentru că au făcut parte din echipa care a participat la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene, de la Copenhaga. Teleormăneanca Miruna şi clujeanca Monica sunt cam speriate de toată agitatia din jurul lor. Nu prea ştiu ce să spună, în afară de bronz. Fiecare cu medalia ei de bronz. Se lipesc de un perete, de parcă ar căuta un sprijin. Vreau să descreţesc atmosfera, zicându-le că dacă e vorba de UE poate au fost în capitala Uniunii, la Bruxelles, să guste ciocolata belgiană. Au început să râdă. Abia acum s-au destins.

Pasiunea înainte de toate

Hai, spuneţi ceva despre cum a fost la olimpiadă, le îndemn. Miruna zice că ei nu-i plăcea Biologia, când era mai mică, până când a întâlnit un profesor care i-a aprins vâlvătaia curiozităţii. Monica e atrasă de Genetică şi incepe să-mi zică nişte formule pe care eu nu le înţeleg. Le văd, în schimb, pasiunea. Obrajii li s-au aprins şi ochii le strălucesc, în timp ce-mi spun ce şi cum a fost la concursul din celalalt capăt al Europei.

Marea problemă, lipsa practicii

Descătuşată, Monica povesteşte despre o mare problemă. Candidaţilor li s-a dat o probă practică, să realizeze o electroforeză, ceva legat de un fel de separare din domeniul AND-ului. Şi te-ai descurcat? “Cu greu”, spune ea. De ce? “Pentru că noi în şcoală facem multă teorie, nu şi practică. Asta e situaţia”. Colega ei o susţine în legătură cu exerciţiile practice foarte puţine, în comparaţie cu elevii din alte ţări care învaţă lucruri concrete, nu din sute de pagini de manuale. Străinii, aud descrierea, au zburdat printre probele practice. “Asta e problema pe care am avut-o la olimpiadă”, conchid interlocutoarele mele.

Discursul ministerial

Termin de vorbit cu aceste fete chiar în mijlocul unui ministerial discurs educativ-patriotic care inundă rotunda sală. Gâdilând până şi imensul candelabru care pluteşte deasupra capetelor noastre. Ajung până la urechile mele frânduri de genul “voi sunteţi generaţia de mâine a României”, “statul face sacrificii”, “performanţa învăţământului”, “respect sincer”, “sprijin permanent”, “la anul să obţineţi şi mai multe premii”, “puneţi bazele unor cariere în cercetare”.

Visuri clare

Să nu uit un aspect foarte important, că tot vorbim de viitor. Fetele cu care am purtat conversaţia de mai devreme mi-au spus că vor să plece în străinătate, să studieze, când se pune problema facultăţii. Le întreb de ce şi îmi spun că vor avea şansa de a face practică. Biologie. Genetică. Astea sunt visurile lor. Clare. Dar părinţii voştri vor putea să susţină, din punct de vedere finaciar, această năzuinţă a voastră? Sunt convinse de sacrificiul pe care familiile lor îl vor face şi de acum înainte. Cum au făcut-o şi până în prezent. Sincer, le-aş fi pus pe Miruna şi pe Monica la microfonul de la tribună, să vorbească ele în faţa întregii săli. Ar fi fost un discurs mult mai aproape de realitatea pe care aceşti tineri o văd. Şi o simt în fiecare zi pe pielea lor.

“Vreau să creez ceva nou”

Andrei e în clasa a XII-a. Bucureştean. A obţinut bronzul la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică din Tuymaada, în Rusia. Vrea să se facă inginer şi să lucreze în cercetare. Nu ştie foarte bine unde anume, în ţară sau afară. “Vreau să creez ceva nou”, nu poate acum să spună exact ce, nu are definită opţiunea. Perfect îl înţeleg, e la vârsta zborului pe cale să apese pedala nemărginitului orizont. Pe Andrei îl remarcasem mai devreme, când răsuna imnul naţional, cum şi-a pus mâna dreaptă la inimă şi cât de intens a trăit acel moment.

Despre mentalitatea creativă

Ştefan a participat la aceeaşi olimpiadă, ca şi colegul său prezentat mai înainte. A fost premiat cu argint. E în clasa a XI-a. Deschide un front interesant de discuţie, al mentalităţii creative. Vreau să vă spun că am remarcat la toţi tinerii cu care am stat de vorbă profunzimea gândurilor pe care le expun. Cu greu, e adevărat, v-am zis de emoţii, dar când se aprind ai parte de o adevarată explozie a ideilor. Ca şi în cazul de faţă. La cei 17 ani ai săi, Ştefan îşi doreşte să înţeleagă “ce este cu adevarat în jurul meu”. Vrea să distingă realitatea, dincolo de tot ce ni se oferă în spaţiul public. “Să ajungem să fim conştienţi de ceea ce suntem”, e convins că aşa ceva nu-i imposibil pentru societatea actuală.

Un deziderat

Un alt Andrei. Tot de la Olimpiada din Tuymaada vine, dar cu medalia de aur. Unde eşti colega de la televiziune care umblai după aur?! Revin la băiatul acesta, din Capitală. Planul său de viitor e legat de Fizică. Dar nu numai atât. Se referă la Neuroştiinţă. Am din nou parte de tot felul de formule care mai de care magice. Ştefan se referea mai devreme la realitatea pe care vrea s-o cunoască, în timp ce Andrei e de părere că “putem manipula realitatea cu creierul”. El crede că aşa ceva nu e o doar o iluzie. “Să demonstrez că liberul arbitru poate fi manipulat”, e şi acesta un deziderat.

O viziune despre învăţământul românesc

Coborâm spre viaţa noastră, palpabilă, să ştiu care e viziunea sa despre sistemul de învăţământ. Spusese mai devreme că ani la rând s-a preocupat de analiza elementelor care îl înconjuară. Consideră că până la finele gimnaziului ar trebui studiate toate materiile. Dar în liceu lucrurile să se schimbe radical, în sensul veritabilei profesionalizări. Vrei la Matematică, te duci la un liceu de Matematică şi numai Matematică faci, nu te încurci cu alte zeci de materii. “Actuala organizare îi face pe mulţi elevi să fie derutaţi”, e de părere cel care vede şi facultăţile transformate, la rândul lor, în izvoare ale concretului. Cariera sa în cercetare, pe care şi-o proiectează de pe acum, o înţelege fără frontiere. Are de gând să ajungă acolo unde va fi nevoie de capacităţile sale, indiferent de numele ţării.

“Eu nu lucrez doar cu vârfurile”

Caut un profesor cu care să stau de vorbă şi zăresc o figură prietenoasă, un suflet deschis. Nu m-am înşelat, după cum constat în timp ce o ascult pe Isabela Coman (în fotografie, alături de trei dintre olimpici), profesor de Informatică la Colegiul “Tudor Vianu” din Bucureşti. Se prezintă ca un fel de învăţător al celor care păşesc, de la fragede vârste, pe calea destul de complicată a unei discipline greu de înţeles, la prima vedere. Doamna Coman spune un lucru esenţial, “eu nu lucrez doar cu vârfurile”, dovedindu-şi menirea de dascal.

Despre perseverenţă

“Motivarea, ambiţia şi perseverenţa sunt importante pentru elevi”. Rolul profesorului, consideră noua mea cunoştinţă, nu e doar să predea lecţii, ci şi “să pună suflet” în ceea ce face. Vorbeşte despre “atenţia pe care trebuie s-o acorzi fiecărui copil”, fără să uite de importanţa unui  “mediu placut” în timpul cursurilor. Scoate în evidenţă un element consistent din metoda sa didactică, anume “să faci legătura între ceea ce ştiu deja aceşti copii şi ce acumulează nou”.

Anii de pregătire

Să ai în pregătire 100 de elevi în fiecare an, pentru toate nivelurile de olimpiadă, începând cu fazele locale, îmi dau seama că nu e deloc uşor. Aud despre olimpiada de Informatică pentru prichindeii de-a V-a. Deci baza de aici porneşte, ca să urci, mai târziu, spre concursurile internaţionale.

“Părinte, profesor, elev”

De cine depinde performanţa copiilor? Există o anumită ordine în răspunul tranşant pe care îl primesc. “Părinte, profesor, elev”. Dacă unul din aceste elemente nu funcţionează cum trebuie, mecanismul are de suferit. Cei mai mulţi părinţi, adaugă specialistul, îşi înţeleg rolul. Dar îşi aminteşte şi de excepţii negative. Cu un efect nefast asupra celor mici.

Cei fără aplauze

Probabil că pe reversul fiecărei medalii olimpice ar putea fi scrisă o carte despre sudoare, drumuri, temeri, speranţe şi amintiri. Părinţi, profesori, elevi. Doresc să reamintesc, în final, că la ceremonia din Palatul Parlamentului statul român i-a premiat, pentru medaliile olimpice, numai pe elevi şi profesori. Părinţii nu au fost nici măcar aplaudaţi.

Valoarea premiilor acordate

Cuantumurile premiilor pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaționale sunt următoarele: 

•  12.545 lei – premiul I absolut (obținut cu punctaj maxim);
• 9.720 lei – premiul I/medalie de aur;
• 8.330 lei – premiul al II-lea/medalie de argint;
• 5.950 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz;
• 4.065 lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev” etc.) sunt:

• 4.440 lei – premiul I/medalie de aur;
• 3.785 lei – premiul al II-lea/medalie de argint;
• 2.945 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz;
• 2.550 lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Foto: Dan Gheorghe