Târg de cumpărături: Primăvara la Romexpo

Târg de cumpărături: Primăvara la Romexpo
29 februarie 2016 Printează articolul

Cel mai nou târg de cumpărături, dar cumpărături mai altfel, care poartă, sugestiv, numele ‟Primăvara la Romexpo”, va avea loc la Complexul Expozițional Romexpo din București. Târgul, dedicat bunurilor de larg consum, unde sesiunea de cumpărături va fi, cu siguranță, diferită de cea de la supermarket, poate fi un prilej de distracție sau de relaxare. Târgul va avea loc în perioada 4-6 martie 2016 în Pavilionul C4 de la Romexpo, Bd-ul Mărăști nr. 65-67, Sectorul 1.

Artizanat, cadouri, accesorii, produse hand-made…

Expozanții prezenți la târgul de cumpărături ‟Primăvara la Romexpo” vor aduce o gamă diversificată de produse din gama artizanat și cadouri, îmbrăcăminte și încălțăminte, produse hand-made, obiecte de artă meșteșugărească sau obiecte de artă populară românească. Cum nu vor lipsi nici accesoriile, târgul poate fi o ocazie excelentă pentru fiecare domn de a alege un cadou de 8 martie mai deosebit pentru doamna din inima lui. Și cum la cumpărături ni se mai face și foame, vizitatorii vor putea alege câte ceva din produsele diversificate din gama dulciurilor si produselor de patiserie. Nu vor lipsi prăjiturile și ciocolata de casă, dulciurile bio și dietetice, deci produse pentru toate gusturile.

Program de vizitare și bilete

Programul de vizitare este în perioada 4-6 martie (vineri-duminică), între orele 10:00 – 18:00. Biletul de intrare pentru adulți și studenți este 10 lei/zi. Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită. Mai multe detalii puteți găsi chiar pe site-ul organizatorului, la adresa http://www.targdeprimavara.ro, de unde se pot cumpăra, online, și bilete.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu