Stenoza aortică: manifestări și tratament recomandat

18 februarie 2016 postat de stiriAdmin Printează articolul

Stenoza aortică este o boală cu manifestări extrem de severe: angina pectorală, sincopa și moartea subită (apare la 5% dintre pacienții cu stenoză aortică). Speranța de viață este de 1-2 ani pentru pacienții cu fenomene de insuficiență cardiacă, 2-3 ani la cei cu sincope și 4-5 ani în cazul anginei pectorale. Dintre pacienții cu stenoza aortică severă, tratați medical, 50% decedează la 2 ani, jumătate dintre ei prin moarte subită.
Stenoza aortică înseamnă reducerea deschiderii cuspelor valvei aortice din cauza unor procese patologice ce duc la îngroșarea, fibrozarea, fuzionarea și calcificarea lor cu formarea unui obstacol în calea tractului de ejecție a ventriculului stâng. Cu alte cuvinte, sângele nu circulă cum trebuie prin vasele aortice.

Dispnee și palpitații

În stadii avansate de decompensare cardiacă apare și dispneea (respirație dificilă) de efort și de repaus, palpitații prin instalarea fibrilației atriale, embolia cerebrală sau sistemică prin microemboli din plăcile calcare, astenie și riscul grefării unei endocardite infecțioase. Unii pacienți rămân o perioadă lungă de timp asimptomatici. Chiar și în aceste cazuri, riscul morții subite există, motiv pentru care urmărirea corectă și tratamentul acestor pacienți este important.

Diagnosticul clinic și paraclinic

Diagnosticul pentru stenoza aortică este ușor de pus prin elementele caracteristice, suflu sistolic intens, aspru, rugos, în focarul aortic cu iradiere spre vasele gâtului, șoc apexian amplu, freamăt pectoral, puls ”parvus et tardus”, chiar la nivelul medicului de medicină internă. Pacienții astfel diagnosticați clinic sunt supuși unor investigații paraclinice care tranșează și nuanțează diagnosticul, EKG, radiografie cardiotoracică și ecocardiografie cardiacă. ”Dintre acestea studiul ecocardiografic, M-mode, bidimensional, Doppler confirmă, stadializează și urmărește leziunea stenotică în evoluție. Urmărirea ecografică a pacienților cu stenoza aortică severă asimptomatici se face la 6-12 luni, iar a celor cu stenoza aortică moderată la 2 ani”, explică dr. Călin Popa (în foto), medic primar chirurgie cardiovasculară în cadrul Cardiac Center din Spitalul Monza.

Tratamentul medical și chirurgical

Intervenția chirurgicală reprezintă tratamentul de ales în cazul stenozelor aortice strânse simptomatice. Scopul intervenției chirurgicale este de a elimina simptomatologia, evitarea morții subite, ameliorarea funcției ventriculare, creșterea duratei de viață și reinserția activă a pacienților în familie și societate. Atunci când simptomele de durere în piept, sincopă, sau dificultăți de respirație apar, prognosticul pentru pacienții cu stenoză aortică fără intervenție chirurgicală de înlocuire valvulară este slab. Terapia medicală, cum ar fi utilizarea de diuretice pentru a reduce presiunile ridicate pulmonare și eliminarea lichidului pulmonar, poate oferi doar un ajutor temporar.

Mijloacele intervenționale

Aria valvulară poate fi mărită cu un cateter-balon (balon de valvuloplastie), pacienții cu stenoză aortică critică putând experimenta, prin urmare, o îmbunătățire temporară a simptomelor cu această procedură. Din păcate, cele mai multe valve dilatate cu succes prin această metodă se restenozează în 6-12 luni, iar în timpul procedurii există riscul transformării stenozei aortice într-o insuficiență aortică severă cu consecințe dramatice. Prin urmare, valvuloplastia cu balon este utilă ca o măsură pe termen scurt.
Există o alternativă nouă disponibilă pentru pacienții cu risc ridicat chirurgical, și anume inserția transcutanată a valvei aortice (TAVI). În această procedură, o proteză aortică este introdusă prin artera femurală (transfemural) sau prin inserarea directă în inimă printr-o toracotomie minimă (transapical) dar fără a fi nevoie de operație pe cord deschis.

Chirurgie

Tratamentul chirurgical constă în înlocuirea valvei aortice cu o proteză utilizând circulația extracorporeală. Cele mai utilizate proteze sunt cele biologice și cele mecanice, mult mai rar homogrefele (recoltate de la cadavre). Protezele biologice sunt manufacturate din pericard bovin sau porcin și mai sunt denumite și bioproteze. Primele bioproteze utilizate erau mai puțin durabile decât protezele mecanice, dar au avantajul de a nu avea nevoie de-a lungul vieții de tratament anticoagulant (pentru subțierea sângelui) pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge pe suprafețele valvei. În prezent, aceste bioproteze tind să egaleze ca durată de viață protezele mecanice, motiv pentru care sunt tot mai mult preferate acestora.

Cât durează protezele

Speranța medie de viață a unei bioproteze de ultimă generație este de peste 15 ani, la valvele de generația a treia. Ca principiu, protezele biologice se calcifică și degenerează cu atât mai repede cu cât pacienții sunt mai tineri, prin urmare sunt utilizate în principal la pacienții în vârstă sau la pacienții care nu pot lua medicamente anticoagulante.
Protezele mecanice s-au dovedit a fi extrem de durabile și poate fi de așteptat să dureze de la 20 la 40 de ani. Totuşi, valvele mecanice necesită toată viața tratament anticoagulant pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge pe valvă.