by stiriAdmin | ianuarie 25, 2016 6:32 pm
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit ca simularea examenelor naţionale din anul şcolar 2015-2016 să se desfăşoare în februarie şi martie. Simularea pentru Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a se va susţine după următorul program: • 22 februarie – Limba şi literatura română; • 23 februarie – Matematică; • 24 februarie – Limba şi literatura maternă (pentru elevii ce aparţin minorităţilor naţionale şi urmează cursurile gimnaziale în limba maternă). Rezultatele se vor afişa în data de 4 martie.
Colegii lor mai mari, din clasele a XI-a şi a XII-a, vor susţine simularea probelor scrise ale bacalaureatului astfel: • 7 martie – Limba şi literatura română; • 8 martie – Limba şi literatura maternă (doar pentru cei care au studiat în limba maternă); • 9 martie – proba obligatorie a profilului; • 10 martie – proba la alegere a profilului şi specializării, care se va susţine doar de către elevii de clasa a XII-a. Rezultatele se vor afişa în data de 18 martie.
Scopul simulărilor este de a-I familiarize pe elevi cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.
Source URL: https://www.stiriutile.ro/simularea-examenelor-nationale-in-februarie-si-martie/
Copyright ©2024 Stiri Utile unless otherwise noted.