Sfântul Ioan Botezătorul. Peste două milioane de români își serbează numele

by stiriAdmin | ianuarie 6, 2023 6:20 pm

Mâine, pe 7 ianuarie, este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, această zi marcând sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Totodată, mâine își serbează numele aproximativ două milioane de români.

În calendarul ortodox 2023, Sfântul Ioan este sărbătorit ziua următoare Bobotezei. Reamintim că Boboteaza este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan este numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunțat venirea lui Hristos. Părinţii lui, preotul Zaharia şi Elisabeta, erau rude cu părinţii Fecioarei Maria – Ioachim şi Ana.

Vestitorul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

“Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către Îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de Îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.

Rolul Sfântului Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naște în ei credința în Hristos.”, subliniază www.crestinortodox.ro[1]

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului său (25 mai).

Semnificația numelui Ioan

Ioan înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Peste două milioane de români își aniversează mâine onomastica. Vorbim de aproape 650.000 de femei şi peste 1,3 milioane de bărbaţi, care poartă  numele Sfântului Ioan Botezătorul. Cele mai populare nume sunt Ioan, Ion, Ioana și Ionela, cărora li se adaugă derivate ale acestora. În concluzie, mâine nu uitați să le spuneți  „La mulți ani” de Sfântul Ioan rudelor, prietenilor și cunoscuților care poartă numele Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela, Oana, Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia, Jan.

Endnotes:
  1. www.crestinortodox.ro: http://www.crestinortodox.ro

Source URL: https://www.stiriutile.ro/sfantul-ioan-botezatorul-peste-doua-milioane-de-romani-isi-serbeaza-numel/