by stiriAdmin | octombrie 18, 2017 2:07 pm
Timp de zece zile Bucureştiul va fi în sărbătoare. O sărbătoare care aduce laolaltă actori şi nume mari, un adevărat regal la Festivalul Naţional de Teatru. Aflat la cea de-a 27-a ediţie, Festivalul Naţional de Teatru se va desfăşura în acest an între 20 şi 30 octombrie, în Capitală. Va fi un adevărat maraton al evenimentelor de bună calitate, după cum se exprimă directorul şi unicul selecţioner al manifestării, Marina Constantinescu.
Publicul va avea parte de 53 de spectacole cu 91 de reprezentaţii. La care se vor adăuga trei spectacole ale unor trupe de teatru din străinătate. Sunteţi aşadar aşteptaţi să fiţi parte din aceste evenimente care se vor desfăşura la Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, Teatrul „Nottara”, Teatrul Mic, ARCUB, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul ACT, Teatrul Excelsior, Teatrul de Artă București, Green Hours, Replika, Linotip, Spice Club & Pub, Creart.
Pe scenă vor urca artişti care vor prezenta producţiile a nu mai puţin de 40 de instituţii teatrale din România. De semnalat totodată că în ziua de 28 octombrie este prgramat la Ateneul Român un dialog public la care vor participa oameni de cultură din spaţiul românesc. Un alt aspect demn de remarcat e că ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru e dedicată maestrului Victor Rebenciuc.
„Această ediție noi o dedicăm lui Victor Rebengiuc, personalitate marcantă a culturii românești, model exemplar în meserie, pe scenă și în viață”, a ţinut să precizeze Marina Constantinescu.
În plus de teatrele româneşti, trei companii de teatru din străinătate vor participa, cu spectacolele lor, la acest festival. Este vorba despre „Hamlet / Collage” după W. Shakespeare, adaptare și regie Robert Lepage, producție a Teatrului Națiunilor, Moscova, Rusia, prezentat chiar în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru. La care se adaugă „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev, după W. Shakespeare, o producție a Companiei Ballet Preljocaj din Franța. acest spectacol va fi jucat în ziua de 29 octombrie. Nu în ultimul rând, ne referim la „Să trăiești orice ar fi (Barbara)” / „Vaille Que Vivre (Barbara)”, reprezentând o colaborare artistică Vincent Huguet & Chris Gandois, producție Les Visiteurs du soir în coproducție cu L’Onde Theatre Centre d’art de Velizy-Villacoublay. Acest spectacol e programat la închiderea festivalului.
Programul spectacolelor şi evenimentelor poate fi descărcat chiar de pe site-ul Faestivalului Naţional de Teatru, la adresa https://fnt.ro/2017/wp-content/uploads/sites/2/2017/10/Programul_FNT_2017.pdf[2].
UNITER, ARCUB și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București sunt instituţiile care produc acest festival, a cărui finanţare e asigurată de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Primăria Municipiului București.
Sursa foto: https://fnt.ro
Source URL: https://www.stiriutile.ro/sarbatoare-festivalul-national-de-teatru/
Copyright ©2024 Stiri Utile unless otherwise noted.