by stiriAdmin | ianuarie 12, 2018 12:50 pm
Primăria Capitalei îşi face propria companie de taximetrie. Da, nu este o glumă, este o altă invenţie a primăriţei Firea. Taximetriştii independenţi din Bucureşti vor face parte dintr-o structură a Municipalităţii. Primăria Capitalei anunţă că va crea „Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA”. Această structură va coordona mai multe tipuri de transport public din Capitală.
Între altele, noua companie va reuni sub aceeaşi umbrelă şi taximetriştii care nu sunt arondaţi la diverse societăţi de taximetrie. Astfel, vor exista un dispecerat şi o aplicaţie a Municipalităţii prin care independenţii să fie apelaţi de clienţi.
Discuţii cu final pozitiv
Zilele trecute a avut deja loc o primă întâlnire între reprezentanţii taximetriştilor independenţi şi cei ai Primăriei Capitalei. Discuţiile, susţine Primăria, au fost pozitive.
„În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre beneficiile înfiinţării Companiei Municipale Managementul Transportului Bucureşti SA, iar reprezentanţii taximetriştilor independenţi au salutat iniţiativa Primăriei de a crea prin această companie un dispecerat atât pentru taxi, cât şi pentru alte tipuri de transport public. Taximetriştii independenţi şi-au exprimat intenţia de a fi arondaţi la acest dispecerat, precum şi la viitoarea platformă online (aplicaţie) a Companiei Municipale Managementul Transportului Bucuresti, explicând că arondarea la dispeceratul primăriei le oferă garanţia unui cadru legal de funcţionare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.
Taximetriştii independenţi au propus înfiinţarea unei linii telefonice telverde unde clienţii să sesizeze eventualele neregului în activitatea taximetriei.
Source URL: https://www.stiriutile.ro/primaria-capitalei-isi-face-propria-companie-de-taximetrie/
Copyright ©2024 Stiri Utile unless otherwise noted.