Manuale şcolare. Competiţie între autori, nu între edituri

Manuale şcolare. Competiţie între autori, nu între edituri
12 ianuarie 2018 Printează articolul

Ministrul Educaţiei Naţionale face un apel inedit în materie de manuale şcolare, şi îi îndeamnă pe profesori să scrie manuale, deci competiţie între autori, nu între edituri.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, vine cu o nouă abordare legată de elaborarea manualelor. Oficialul se referă la competiţia între autori, nu între edituri, ca până acum.

Dacă până în prezent editurile erau cele care elaborau manuale şcolare şi apoi le prezentau spre avizare Ministerului Educaţiei, de acum încolo se doreşte ca la acest concurs să vină autorii înşişi.

Rescrierea cărţilor şcolare

Ca atare, ministerul de resort doreşte rescrierea unor manuale. Se va începe cu cele din ciclul primar.

“Competiţia de autori de manuale a început la nivelul sistemului de învăţământ din România. Noi vom rescrie manualele pentru clasele întâi, a II-a şi a VI-a pentru ca anul acesta şcolar copiii de clasa a VI-a vor intra cu noile manuale şcolare şi vom completa loturile de manuale pentru clasele a III-a, a IV-a şi a V-a. Am văzut că în cei 5 – 6 ani de zile, unii baroni ai manualelor nu au fost interesaţi de toate disciplinele. Vom avea acel manual de bază care va fi corespondentul fiecărei programe şcolare pentru noua curriculă I – VI. Această competiţie este între autori de manuale şi îi invit pe toţi autorii de manuale din toată lumea să scrie manuale şcolare, nu este competiţie între edituri, în care trei edituri blocau, că aşa era legea atunci, blocau accesul altor autori de manuale şi ele dictau cu cine şi cum să facă manualele. Astăzi, orice cetăţean din lume care vrea să scrie un manual şcolar pe programa şcolară poate să facă lucrul acesta”,  a spus ministrul Liviu Pop în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia prezenţei sale în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cum va fi noul concurs

Liviu Pop i-a îndemnat pe toţi profesorii din România să scrie manuale. Oficialul a spus apoi care va fi procedura pentru selecţia celor mai bune cărţi şcolare.

În primul rând, manuscrisele vor fi depuse la Editura Didactică şi Pedagogică. Primele trei manuale clasate în concurs, din fiecare disciplină, vor fi apoi evaluate de profesorii din şcoli. Ei vor alege cea mai bună carte pentru elevii lor.

Ministrul vrea ca la toamnă toate manualele să fie pe băncile şcolilor, cu ocazia începerii noului an de învăţământ.

„Depunem proiectul de manual la Editura Didactică şi Pedagogică, se face evaluarea în aşa fel încât în luna mai a acestui an să avem toate manualele licitate, astfel ca pentru prima dată după 27 de ani să avem absolut toate manualele în şcoli”.

Interesul elevilor

Ministrul a mai spus că manualele trebuie să reflecte utilul de care au nevoie elevii pentru viitorul lor profesional.

„Se face o competiţie naţională, cel care a ieşit pe locul întâi va fi manual unic sau de bază la nivel naţional. Nu o să facă nimeni într-un birou, de la minister, un manual că aşa i se pare lui bine că trebuie să funcţioneze şcoala”.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu