Lecţia Simonei Gonciulea. Cum se ţese, la război, o voinţă de fier

by aida | decembrie 13, 2017 12:52 am

Pe Simona Gonciulea am întâlnit-o în faţa războiului de ţesut. Lecţia Siomonei Gonciulea este cum se ţese, la război, o voinţă de fier. O femeie tânără, din Bucureşti, lucrează la un utilaj adus din Noua Zeelandă. De ce tocmai de acolo? Pentru că e adaptat spaţiilor reduse şi îl poţi plia, aşezându-l după dulap.

Dedicată la început cifrelor

Bucureşteancă e numai de 14 ani. După actul de naştere aparţine judeţului Hunedoara. A plecat în lumea mare ca să studieze, obţinând diploma în Contabilitate la Academia de Studii Economice din Capitală. Are o voce blândă şi se uită la mine de parcă ar fi mirată că mă interesează atât de multe despre preocuparea ei. Nu e obişnuită cu interesul public faţă de lumea pe care şi-a creat-o.

Cele patru războaie

[1]

Văd genţi, rucsacuri, brâie, portofele, plicuri, feţe de pernă şi feţe de masă. Dar mai face şi covoare. Toate ţesute la războaiele sale. Adică sunt mai multe? Patru. Fabricate în celălalt capăt al lumii, dar cumpărate din Germania, de la un comerciant de profil. Maşinăriile astea, să le zic aşa, făcute din lemn de fag, au o sumedenie de rotiţe, tocmai pentru a le permite fie să se desfăşoare, fie să se strângă. Aţele sunt achiziţionate de pe piaţa autohtonă. Simona zice că şi la Oradea se fac războaie de ţesut de mici dimensiuni, dar cele neozeelandeze sunt mai uşor de mânuit.

Primele investiţii

Patru războaie care au fost adaptate pentru o serie întreagă de produse. Cel mai mare are 120 de centimetri lăţime. La el face covoarele. Nu ar fi putut să aducă în casa ei – vorbeşte de un apartament cu două camere – un război clasic. Nu încăpea. Uite că tehnologia s-a adaptat la cerinţele momentului actual. Şi de ce tocmai din Noua Zeelandă?

„Pentru că la ei e o tradiţie a ţesutului. Au foarte multe oi. Din lână se fac o serie întreagă de lucruri”, aud imediat explicaţia. Cel mai mic agregat a costat 2.000 de lei, cu tot cu transportul. Cel mai mare, 5.000 de lei.

Studiul pieţei

Aşadar un plan foarte serios. Pe care Simona l-a început cu doi ani în urmă, când şi-a deschis firma. E drept că apropierea de manufactură e mai veche, de cinci ani. Mai întâi a fost croşetatul. Povesteşte despre bunica ei şi de războiul de ţesut din alte epoci. Şi de fascinaţia cu care privea cum se nasc lucruri frumoase dintre iţele alergate de neobositele degete. Femeia din faţa mea dovedeşte că a străbătut teritoriul cifrelor, pentru că, înainte de a trece la o treabă din care să-şi câştige efectiv pâinea, a studiat piaţa. Să vadă ce îşi doresc potenţialii clienţi. Produsele de care aminteam mai înainte sunt făcute tocmai la dorinţa cumpărătorilor. Pe primele locuri se află genţile, portofelele şi rucsacurile. Totul e împletit. Ea le face. Acolo, acasă, în sufrageria transformată în atelier.

Situaţie hilară

Singură lucrează. Cum singură a învăţat totul. Ce spunea despre bunica ei reprezintă doar imagini din copilărie. Dar când a fost vorba să treacă efectiv la treabă, a fost autodidactă. La un moment dat zice, însă, un lucru care mă şochează. “Dacă stăpâneşti limba engleză, înveţi”. Cum aşa? A căutat materiale, video sau scrise, din care să afle de-a fir a păr cum ţeşi, cum faci toate procedurile, în detaliu, ca să ajungi la produsul finit, şi nu a găsit nimic în limba română. Doar în enlgeză. Am întrebat-o dacă a fost la muzeele etnografice, să ceară instrucţiuni. Recunoaşte că acolo n-a ajuns. Uite o problemă la care nu mă gândisem până acum. Deci un om, iată, din Bucureşti, cum e interlocutoarea mea, care vrea să deprindă un meşteşug, ei bine, nu are material didactic în propria sa limbă. Dincolo de patrioticele discursuri cu apărarea tradiţiei, nu ar fi ceva chiar atât de surprinzător.

Nimic nou sub soare

E drept, ştiu meşteri populari care de ani şi ani se chinuie să-şi deschidă şcoli de meserii, în lemn, în olărit, în ţesături, unde să pregătească noi generaţii în domeniul lor, şi nu reuşesc. Se împedică de tot felul de avize care nu mai vin. Aşa cum sunt şi alţi păstrători ai obiceiurilor care primesc în atelierele lor, în satele unde locuiesc, tineri mai degrabă curioşi. Prea puţini dintre ucenici ajung, după aceea, să practice cu asiduitate meşteşugul. Pentru că nu se poate trăi din aşa ceva. Decât în situaţia în care te mulţumeşti cu foarte puţin. Cât priveşte orele de educaţie tradiţională în şcoli, acesta e doar un vis aşternut pe un petic de hârtie. Sub formă de materie opţională. De care mai nimeni nu vrea să ştie, în condiţiile în care azi sunt alte priorităţi pentru majoritatea elevilor, spre activităţi mult mai profitabile pentru viitorul lor profesional. Ce să mai zici de orele de lucru manual, în şcoli sau în casele de cultură, un principiu devenit la rândul său istorie.

“Un mod de viaţă”

[2]

Deci aşa, Simona Gonciulea intră pe un teren gri, dar are curajul de a merge până la capăt. Spune despre nenumăratele lucruri pe care le-a stricat, până când a învăţat din propriile-i greşeli. Şi uite că până la urmă a ieşit la liman. Cert este că la ea nu e vorba de un hobby, ci de “un mod de viaţă”, făcându-mă să-i înţeleg astfel determinarea. Are doi copii, o fetiţă de şase ani şi un băieţel de patru ani, un soţ pe care îl descrie ca stâlpul casei, din punct de vedere financiar. Scoate în evidenţă ambiţia de a veni tare din urmă, asigurând familiei un trai mulţumitor din efortul ei.

Unde puteţi da comenzi

Cele mai multe comenzi vin de la românii din străinătate. Realizează cam 30 de produse pe lună, din toate categoriile, şi nu prea rămâne cu ceva pe stoc. Oricum, lucrează în special pe baza unor solicitări ferme. La adresa de e-mail sigo.romania@gmail.com[3] sau dacă o căutaţi pe Facebook după numele „Sigo.România” ori o apelaţi la numărul de telefon 0727.978.342 – iată trei variante prin care îi puteţi adresa cereri pentru a vă confecţiona ceva din gama ofertei sale.

O evoluţie

Dovadă că lucrurile merg din ce în ce mai bine e că vrea să angajeze pe cineva. O persoană pe care s-o înveţe, în prealabil, ce şi cum trebuie făcut. Cea care a descoperit singură cum să obţină toate minunăţiile astea are în plan să fie instructor, la rândul său. De apreciat evoluţia!

Schimbare neaşteptată

E drept că nu totul e pe roze. Spune că, după noul Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2018 îi va fi tăiat un an din cei trei de care beneficiau până acum firmele aflate la debut. Ea deja are doi ani cu firma sa, deci se termină mai devreme perioada deducerilor fiscale. Nu era foarte mult, 200 de lei, în cazul său, dar când eşi la început îţi drămuieşti fiecare bănuţ.

Dincolo de obstacole

Nu-i nimic, dezvoltarea e pe buzele sale, indiferent de obstacolele care-i ies în cale. Vrea neapărat două mâini dibace în plus. După ce am ascultat povestea asta de viaţă pot concluziona, parafrazând titlul unui vechi film, că Simona merge mai departe.

 

Foto: Dan Gheorghe

Source URL: https://www.stiriutile.ro/lectia-siomonei-gonciulea-cum-se-tese-la-razboi-o-vointa-de-fier/

---