Intrare liberă la Muzeul “Grigore Antipa”

Intrare liberă la Muzeul “Grigore Antipa”
31 mai 2016 Printează articolul

Pe 1 iunie, de ziua lor, copiii cu vârsta până la 18 ani pot vizita gratuit Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală, intrarea fiind liberă. Invitaţia pentru cei mici este făcută şi de Prima Tv, la Muzeul „Grigore Antipa”, care este situat în Sectorul 1 al Bucureştiului, Şoseaua Kiseleff nr. 1, fiind prezente şi câteva dintre vedetele postului.
Copiii pot vizita muzeul începând cu ora 10:00, până la ora 20:00 (ultimii vizitatori vor putea intra la ora 19:00), pe lângă distracţie cei mici putând învăţa învăţa şi multe lucruri noi despre animalele din întreaga lume. Nu în ultimul rând şi deloc lipsit de semnificaţie este faptul că cei mici vor putea vedea în premieră, în România, Diodrama. Este vorba despre un proiect al cărui rol este de a atrage atenţia publicului asupra efectelor pe care tăierile ilegale de păduri le au asupra habitatelor. Poate că măcar cei mici vor înţelege cât de valoroase sunt pădurile pentru noi toţi şi îi vor putea educa şi pe cei mari.
În incursiunea lor prin muzeu, cei mici vor afla informaţii despre biodiversitatea României, fauna mondială, originile şi evoluţia vieţii, paleontologie, lumea insectelor etc.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu