Acte necesare. Încheierea căsătoriei între doi cetăţeni români

by stiriAdmin | august 3, 2017 7:44 pm

Pentru închiererea căsătoriei între doi cetăţeni români, o serie de acte sunt absolut necesare,  aşa cum prevede Metodologia aprobată prin HG nr. 64 din 2011.

Astfel, declaraţia de căsătorie se depune personal de către cei doi viitori soţi, în scris, la serviciul public comunitar ori la Primăria din localitatea de domiciliu, dacă cele două persoane sunt în ţară.

Există şi varianta încheierii căsătoriei la misiunea diplomatică sau oficiul consular ale României, în cazul în care cei doi soţi se află în străinătate.

Acte necesare

Pentru încheierea căsătoriei sunt necesare o serie de acte pe care cei doi viitori soţi trebuie să le aducă în faţa autorităţii competente. Vă prezentăm lista cu actele necesare:

Atenţie, certificatul medical are o perioadă de valabilitate de 14 zile, după ce a fost emis pe un formular tipizat de către medic. Certificatul va avea, în plus, parafa medicului şi va trebui să conţină menţiunea legată de faptul că persoana în cauză se poate ori nu se poate căsători.

Dacă cei doi viitori soţi se află în străinătate, iar actul medical a fost emis de către o unitate sanitară din ţara respectivă, atunci documentul trebuie să fie însoţit de traducerea în limba română, legalizată, cu apostilă.

La a doua căsătorie, acte în plus

Dacă unul dintre dei doi viitori soţi sau ambii, după caz, au mai fost căsătoriţi, atunci ei trebuie să depună în plus de documentele menţionate mai sus şi o serie de documente care să ateste faptul că vechea căsătorie a încetat, conform uzanţelor legale. Este vorba de următoarele documente:

Desfăşurarea cununiei civile pe plajă, doar cu aprobare

Dacă cei doi viitori soţi solicită desfăşurarea ceremoniei de căsătorie în afara sediului Primăriei sau a serviciului public comunitar, să zicem pe plajă, ei vor face o cerere în acest sens adresată primarului din localitatea de domiciliu. Ceremonia va avea loc în acest fel, deci în alt loc decât la primărie sau serviciul de stare civilă, numai dacă a fost obţinută aprobarea edilului.

Căsătoria la urgenţă, tot cu aprobare

Căsătoria se încheie la zece zile după ce au fost depuse actele în vederea desfăşurării ceremoniei. Există însă şi posibilitatea ca respectiva ceremonie să aibă loc înainte de împlinirea termenului de zece zile. Dacă se doreşte ca termenul să fie mai scurt până la căsătorie, deci o căsătorie la urgenţă, cei doi viitori soţi vor depune o cerere în acest sens la primar sau, după caz, comandantului navei, consulului, diplomatului care au atribuţii legale pentru înheierea căsătoriei.

Declaraţia de căsătorie se afişează timp de zece zile, după care va avea loc ceremonia în sine. Căsătoria se poate încheia în cel mult 30 de zile după afişarea declaraţiei. Dacă cei doi viitori soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, aceştia vor depune o nouă declaraţie şi să dispună afişarea acesteia.

Evident că prelungirea termenului, peste cele zece zile normale, după publicarea declaraţiei de căsătorie, atrage după sine şi expirarea certificatelor medicale, care au valabilitate 14 zile. Asta înseamnă că cei doi viitori soţi vor trebui să aducă alte certificate medicale, aşa că nu întârziaţi cu cununia pentru a nu umbla iar pe la doctori.

 

 

Source URL: https://www.stiriutile.ro/incheierea-casatoriei-intre-doi-cetateni-romani/