Concurs distractiv de dresaj canin

Concurs distractiv de dresaj canin
25 mai 2016 Printează articolul

Proprietarii de câini au ocazia să participle duminică, 29 mai 2016, la un alt fel de concurs de dresaj canin, un concurs ieşit din tipare, inedit şi distractiv. Duminică, de la ora 12:00, Școala de Dresaj Pet Joy Sports organizează un concurs de dresaj care se adresează tuturor posesorilor de câini, indiferent de nivelul de obediență al câinelui și cel de pregătire al stăpânului.
Scopul concursului este de a deschide apetitul apetitul către educarea și socializarea corectă a cațeilor, dar și pentru a oferi o alternativă de activitate pentru stăpânii de câini şi patrupezii lor.

Locul de desfăşurare

Evenimentul va avea loc în Cluj Napoca, pe terenul Şcolii de Dresaj Pet Joy Sports, la capătul cartierului Mănăştur, pe drumul care duce spre Făget. aflat pe Drumul Sf. Ioan, înainte de Restaurantul Roata.
“Concursul va cuprinde cinci probe de dresaj, toate abordate într-o manieră destinsă şi într-un contex prietenos. Astfel, fiecare participant va avea şansa de a realiza exerciţiile la potentialul maxim al cainelui, prioritare fiind relaxarea şi buna dispoziţie, nu competiţia.”, după cum subliniază organizatorii.

Probe cu trucuri

Partea de amuzament a concursului va fi data de ultimele două probe, cele care se vor axa pe trucuri (exerciţii spectaculoase care sunt pe placul stăpânilor dar şi căţeilor).
Graţie acestor probe distractive, participantii pot impresiona publicul şi juriul cu vreuna dintre surprizele mult pregătite acasă.
La finele concursului organizatorii au pregătit o demonstrație de Dog Dancing (dans cu cainele) și discuții pe teme de dresaj, pentru a răsplătii toți participanții prezenți la eveniment. Cu această ocazie acestia vor putea de asemenea adresa intrebări intructorilor prezenți.
Unul dintre principalele scopuri ale echipei Şcolii de dresaj Pet Joy Sports este promovarea şi realizarea sporturilor canine foarte cunoscute în întreaga lume, dar mai puţin practicate la noi în ţară, precum: agility, dog dancing, fly ball, obedience, cani cross etc.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu