by stiriAdmin | iunie 15, 2020 5:57 pm
„Călător prin tradiţii de vară” este un program desfăşurat la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, care se adresează copiilor cu vârsta între 5 şi 14 ani. Este vorba de ateliere de lucru ce au loc în fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020, până pe 25 iulie 2020. În fiecare sâmbătă, cei mici pot lua parte la ateliere de vară, ateliere care vor avea loc în curţile caselor de la Muzeul Satului.
Înscrierile copiilor interesaţi se fac electronic, la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro[1], precizându-se atelierul ales, numele copilului, vârsta şi datele de contact ale părinților. Costul participării este de 30 de lei/atelier, plata făcându-se la casieria muzeului. În fiecare zi de sâmbătă vor avea loc câte două ateliere. Primul atelier se va desfăşura în intervalul orar 11:00 – 12:30, iar al doilea între orele 13:00 – 14:30.
Programul atelierelor la care pot participa copiii interesaţi sunt următoarele:
11:00 – 12:30, respective 13:00 – 14:30 – Coronițe de sânziene şi flori de primăvară.
11:00 – 12:30, respectiv 13:00 – 14:30 – Păpuși.
11:00 – 12:30 – Povești muzicale – Dor de doină;
13:00 – 14:30 – Păpuși.
11:00 – 12:30, respectiv 13:00 – 14:30 – Ouă încondeiate
11:00 – 12:30, respective 13:00 – 14:30 – Păpuși-marionete
11:00 – 12:30, respectiv 13:00 – 14:30 – Sporul casei.
Source URL: https://www.stiriutile.ro/calator-prin-traditii-de-vara-ateliere-pentru-copii-la-muzeul-national-al-satului-dimitrie-gusti/
Copyright ©2025 Stiri Utile unless otherwise noted.