Un interviu mai altfel, un interviu special. Cu un soldat de la Mărăşti

Un interviu mai altfel, un interviu special. Cu un soldat de la Mărăşti
09 octombrie 2017 Printează articolul

Poate vă va veni să credeţi că am cam luat-o pe arătură când vă promit un interviu mai altfel, un interviu special cu un soldat de la Mărăşti. Cu imaginaţie, străduinţă şi dragoste de ţara aceasta se poate şi un astfel de interviu.

Am făcut cunoştinţă cu Gheorghe Zegrea pe unul dintre holurile Muzeului Naţional de Istorie. Doi ochi din mijlocul unui chip rotund, brăzdat de riduri, flancat de căruntul părului, mă privesc liniştiţi. Cel mai mult iese în evidenţă mustaţa, pe cât de îngustă, pe atât de stufoasă. Altfel, îmbrăcat într-un veston negru, gros, cu un fular alb la gât, de parcă ar fi fost gătit de cineva înainte de poza asta pentru eternitate.

Buletinul de Populaţie 

Gheorghe Zegrea s-a născut în ziua de 7 martie 1896 în judeţul Dorohoi. Aceasta e denumirea interbelică a zonei administrative din nordul României. Fotografia de care vă vorbesc e pentru Buletinul de Populaţie pe care personajul meu şi-l face la Poliţia din oraşul Mihăileni, în 23 februarie 1936. E chestionat asupra meseriei şi răspunde, agriculor. Urmează o serie întreagă de amănunte legate de conformaţia fizică şi de expresia chipului, dar şi de eventuale semne particulare, astfel încât hârtia oficială să evidenţieze fără tăgadă ideea aceea că fiecare individ e unic în felul său. Reţin faptul că are o înălţime potrivită, la cei 1,75 metri ai săi.

 Părul alb

Ai cam îmbătrânit, stimabile! După cum îţi văd poza de Buletin. Privirea semeaţă, n-am ce zice, dar părul, el te trădează, e mai degrabă alb. Normal, ai trecut deja prin multe la viaţa dumitale. De luptat, ai luptat la Mărăşti. Reiese din documentele personale. Acolo scrie că pe când aveai 20 de ani eşti încorporat în Regimentul 69/77 Infanterie, îmbrăcând uniforma de soldat in noiembrie 1916. Asta ai fost în armată, un simplu soldat. Dar cine putea să fie doar “simplu” într-un război aşa de mare?!

Poveşti uitate

Poate că ai avut ce să povesteşti de pe front, după ce te-ai întors acasă. Ai spus copiilor şi nepoţilor. Şi dumneata, şi alţii, cei mai mulţi în calitatea lor de anonimi, soldaţi şi ofiţeri, cu toţii aţi pus umărul la scoaterea României din infern şi repunerea ei pe harta lumii, de unde duşmanii ne-ar fi dorit eliminaţi pe vecie. Voi însă v-aţi opus acelor mârşave planuri. Cu braţele şi curajul de care aţi dat dovadă, în tranşee. Şi de câte ori aţi ieşit în atacurile la baionetă. Sau fără baionetă. Cea mai importantă armă v-a fost sufletul. Dar cine să scrie despre voi, neştiuţilor, nebăgaţilor în seamă de tratatele istoriei?!

Să înţelegem

Domnule Gheorghe Zegrea, te-am întâlnit acum, în anul 2017. Numai dintr-o poză şi câteva petice de hârtie ţi se zugrăveşte, lacunar, existenţa. Un secol a trecut de când generaţia ta a câştigat dreptul de-a avea o ţară. Azi, dumneata faci parte din sertare întunecate şi arhive prăfuite. Ai fost scos la lumină, la ceas centenar, să te vadă lumea, în expoziţii. Pentru ca noi, cei care facem acum umbră pământului, să încercăm măcar prin intermediul pozelor îngălbenite să înţelegem ceva din ce s-a întâmplat atunci, demult. Sper să înţelegem. Sunt convins, domnule Zegrea, că iţi doreşti acelaşi lucru. Dacă nu cumva ţi-ai pierdut, între timp, răbdarea…

Foto: Dan Gheorghe


  Categorie:
adaugă comentariu

1 Comment

  1. ianuarie 13, 14:41 #1 Bosoteanu Florin

    Un articol excepțional. De fapt este un interviu – constatare, cu o mica urma de speranța care lasă sa se întrevadă spiritul romanesc. Sau o fi deznădejde?
    Respect eroilor naționali, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți!
    Felicitări!

    Reply to this comment

Adaugă comentariu