Trinitenii de Jos, comuna unde copacii se plantează, nu se taie

Trinitenii de Jos, comuna unde copacii se plantează, nu se taie
30 octombrie 2017 Printează articolul

Trinitenii de Jos este o localitate ieşită din comun. Şi nu pentru că acolo s-ar întâmpla ceva rău, ci pentru că este comuna unde copacii se plantează, nu se taie.

Auzim adesea, după 1990, numai de tăieri de pomi, de dispariţia unor păduri întregi. Mai puţin de plantări de puieţi. Uite că în comuna clujeană Trinitenii de Jos timpul faptelor curge în cu totul alt sens. Al construirii viitorului.

Localnicii se bazează numai pe forţele proprii. De câţiva ani încoace, se adună şi plantează puieţi. Sute de oameni ies la muncă. Cumpără materialul săditor din banii lor. Până acum au reuşit să planteze 40.000 de puieţi.

Primele semne bune

După cum remarcă www.digi24.ro, zona împădurită a fost aleasă cu un scop anume. E vorba de o zonă predispusă alunecărilor de teren. Primarul din comună, Vales Saşa, spune că este vorba despre o suprafaţă de 50 de hectare.

Au fost sădite, în principal, trei specii de arbori -frasin, gorun şi pin. Cei plantaţi în anii anteriori au început deja să dea semne că locurile acestea vor prinde din nou viaţă şi vor fi acoperite de verdele care părea pentru totdeauna pierdut.

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu