Sondaj. Primele 10 motive de fericire ale româncelor

Sondaj. Primele 10 motive de fericire ale româncelor
20 iulie 2017 Printează articolul

Un sondaj realizat pe internet arată care sunt primele 10 motive de fericire ale româncelor. Deşi toată lumea s-ar aştepta ca din acest top 10 să nu lipsească plăcerea cumpărăturilor (shopping-ul), iată că altele sunt motivele de fericire ale româncelor.

„În urma cercetării, ipoteza conform căreia motivele tradiționale sunt motive de fericire a fost confirmată, în timp ce ipoteza care clasa shopping-ul printre primele 10 motive de fericire ale româncelor a fost infirmată. Familia, sănătatea, iubirea, acestea sunt cele mai importante motive de fericire ale româncelor”, susţine Izabela Măndoiu, designer român atent la feedback-ul clienților săi.

Motivele tradiţionale le încântă pe femei

În interacțiunea cu publicul, designerul a observat reacția de încântare la vederea pieselor vestimentare cu motivele tradiționale. Drept urmare, ideea cercetării a venit natural şi s-a şi materializat într-un sondaj, iar obiectivele cercetării au fost:

  • aflarea motivelor de fericire ale româncelor, prin întrebări cu variante de răspuns și întrebări deschise;
  • realizarea unui top 10 motive de fericire ale româncelor;
  • aflarea gradului de interes pentru haine cu motive tradiționale, raportat la gradul de interes pentru haine simple;
  • identificarea comportamentului de consum cu privire la piesele vestimentare.

Mândri de cultura românească

„Suntem un popor care, mai mult ca niciodată, este mândru de cultura românească și tot ce au de oferit comorile tradiționale și simbolistica românească. Faptul că la nivel internațional este apreciată creativitatea străbunilor noștri,  care reprezintă o sursă de inspirație, este o validare în plus că motivele tradiționale sunt la mare căutare. Rezultatele studiului susțin că o femeie va alege o piesă vestimentară cu motive tradiţionale, atunci când are de ales între o piesă vestimentară simplă și una cu motive tradiționale. Sunt mândră de faptul că avem un top 10 motive de fericire care ne arată că româncele iubesc valorile și apreciază tot ce aduce calitate vieții. Voi povesti cu drag de acest studiu și celor cu care voi interacționa la Pure London, întrucât anul acesta participăm pentru prima oară la un târg internațional” declară Izabela Mandoiu.

Familia, primul motiv de fericire al româncelor

Din cele  20 de variante oferite, obținute în urma unui focus grup, iată principalele 10 elemente care fac româncele mai fericite: familia, sănătatea, iubirea, libertatea, cunoașterea, realizările personale, excursiile, simpla relaxare, muzica, timpul petrecut în natură. Shopping-ul, contrar a ceea ce se crede, este situat pe locul 17, iar situația financiară pe locul 14 din 20.

Fără a avea pretenţia de a fi o cercetare sociologică ce răspunde tuturor criteriilor realizării unui sondaj de opinie, respectiva cercetare a fost realizată pe un eșantion de 1.000 de persoane, de naționalitate română, respondenții având vârste cuprinse între 15 și 55 de ani, persoane care dețin un device și conexiune la internet.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu