Să mâncăm natural. Festivalul îngheţatei artizanale, în parcul Herăstrău

Să mâncăm natural. Festivalul îngheţatei artizanale, în parcul Herăstrău
24 august 2017 Printează articolul

Să mai mâncăm şi natural ar fi invitaţia pentru prima ediţie a festivalului îngheţatei artizanale, care va avea loc între 25  şi 27 august 2017 la Bucureşti, în parcul Herăstrău, la Roaba de Cultură, anunţă Asociaţia Green Revolution.

Scopul manifestării este, aşa cum spun organizatorii, promovarea consumului de îngheţată preparată din ingrediente naturale, dar şi prezentarea celor mai inventivi gelatieri de pe piaţa de profil din ţara noastră.

Despre program

Aşadar, prima zi a festivalului, 25 august, va avea program între orele 17:00 şi 22:00. Mult mai mult timp veţi avea sâmbătă şi duminică, programul fiind între orele 10 dimineaţa şi 10 seara. Un alt amănunt important e că intrarea nu costă nimic.

Şi dacă e îngheţată, vor fi şi copii. Cei mici vor avea parte în aceste trei zile de jocuri şi concursuri, teatru, muzică dar şi multe alte surprize. Adulţii, în schimb, se vor deconecta prin concerte în aer. Vor fi şi ateliere interactive între părinţi şi copii. cu tema îngheţatei, fireşte.

Veţi avea ocazia să aflaţi o serie de ingrediente naturale, organice, bio care sunt folosite la prepararea îngheţatei.

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu