Renaşterea arhitecturală a României. Ghidurile întoarcerii la tradiţie

Renaşterea arhitecturală a României. Ghidurile întoarcerii la tradiţie
20 septembrie 2017 Printează articolul

Renaşterea arhitecturală a României. Ghidurile întoarcerii la tradiţie. Să fie acesta începutul unei revoluţii? Văd că există deja, în ultimii ani, o serie de iniţiative ale unor organizaţii şi instituţii care vor să schimbe macazul în privinţa modului în care ne construim casele. Totodată, creşte insistenţa mesajelor care spun românilor să nu îşi mai dărâme locuinţele moştenite de la bunici, ci să le modernizeze. Din ce în ce mai concret este şi îndemnul ca atunci când construim ceva nou să folosim materiale şi tehnici autohtone. Nu e doar un principiu legat de patriotism, ci şi bazat pe faptul că materiile prime mai puţin sau deloc industrializate lasă pereţii să respire, oferindu-ne sănătate.

Oameni optimişti

Sigur că tot ce vă spun acum se întâmplă după ce zeci de ani a existat în România o adevărată nebunie în domeniul imobiliar. Fiecare a construit după cum l-a tăiat capul. Fenomenul acesta e şi acum prezent. Numai dacă ne uităm la mediul rural şi ne speriem de ciudăţeniile arhitecturale care zgârie peisajul. Ce să mai zici de tot ce se întâmplă în oraşe. Poate fi stopată sau măcar redusă această gravă situaţie? Am găsit oameni care sunt optimişti.

Principii de viaţă 

Unul dintre ei este Horaţiu Răcăşan. Clujean de origine. Numai că eu l-am cunoscut în Bucureşti. Venise cu ceva treburi pe aici. Omul acesta, tânăr, este arhitect. Aud de la el principii foarte interesante. Să nu ne mai fie ruşine cu noi înşine, să ne redescoperim valorile, să nu credem că tot ce e adus de afară, în materie de arhitectură, e mai bun în comparaţie cu ceea ce putem să realizăm noi, să nu mai considerăm că a fi de la ţară e descurajant, că metodele arhitectonice ţărăneşti sunt desuete. Se referă şi la materiale de construcţie şi la meseriaşi. Şi mai crede ceva. Anume că schimbarea nu trebuie să vină de sus în jos, ci invers. Adică să nu dea statul mai întâi nişte legi, de multe ori neclare sau incomplete, şi apoi fie le respectăm, fie nu. Mai bine să începem noi, oamenii, schimbările. Fiecare cu puterea şi voinţa lui. Şi, mai ales, bazaţi pe ceva ce încă ne lipseşte în mare măsură. Solidaritatea.

Reuniunea de la Sighişoara

Ne întoarcem puţin în timp, în 2014, când Horaţiu are o iniţiativă. Adună în jurul său zeci de arhitecţi din toată ţara. Şi nu numai ei. Şi meşteri în construcţii tradiţionale din sate. Şi etnografi. Şi antropologi. Sunt primii germeni ai Grupului de Lucru Rural. Are loc, un an mai târziu, la Sighişoara, cea dintâi reuniune. Se întâlnesc cu toţii pentru o amplă dezbatere. Subiectul principal e legat de readucerea autenticului în casele pe care vrem să le construim. O altă discuţie este legată de păstrarea caselor vechi şi modernizarea lor prin metode care să nu afecteze tradiţia. Personajul de care vă vorbesc acum, clujeanul nostru, face parte din Ordinul Arhitecţilor din România. E chiar în conducerea filialei din Transilvania. Organizaţia îl susţine în demersurile sale, îmi spune. A primit, din acest punct de vedere, încurajări de peste tot, de la ONG-uri care promovează specificul nostru arhitectural, de la autorităţi locale. Deci vânt în pânze are. Corabia a pornit la drum.

Trai civilizat

Este cât se poate de clar, şi normal în acelaşi timp, spune interlocutorul meu, că oamenii din mediul rural vor să aibă condiţii civilizate de trai, confortul de la oraş. Ce vrea să dovedească în esenţă Grupul de Lucru Rural e că poţi obţine modernitatea şi dacă respecţi tradiţiile româneşti în materie de construcţii. Nu e nevoie să-ţi ridici locuinţa după tiparul pe care l-ai văzut în alte ţări. Vorba aia, mulţi români muncesc afară şi au venit de acolo cu ideea că viitoarea lor casă, din satul sau oraşul unde au văzut lumina zilei, trebuie să semene cu cea din sudul Franţei sau din Italia ori de cine ştie unde.

Au luat ţara la pas 

Drumuri. Foarte multe drumuri în toată ţara. Asta a fost viaţa lui Horaţiu şi a colegilor săi de câţiva ani încoace. Au stat de vorbă cu oameni în fiecare localitate în parte, pe unde au poposit. Din Bucovina până în Delta Dunării, din Bărăgan până în Banat, în Maramureş, în Transilvania. „Ştiţi ce ne-au întrebat mulţi? De ce tocmai acum începem?”, era ca un fel de apostrofare. Fiecare zonă etnografică are stilul său arhitectural. Care trebuie respectat. Şi mai e o problemă. Să vezi unde sunt încă meşteri care ştiu să construiască o casă în stil tradiţional, tehnicile lor de lucru, uneltele necesare. Există, din acest punct de vedere, zone unde găseşti asemenea meşteri, de pildă în Bucovina, dar şi altele unde meseriile s-au cam dus pe apa Sâmbetei, precum în Apuseni. De multe ori se întâmplă să găseşti în arhivele satelor relatări despre vechi dulgheri, stufari, ţiglari, zidari, despre metodele lor de lucru. Adevărate nestemate sunt proiectele îngălbenite de timp ale unor case. Bucăţi de hârtie păstrate în muzeele etnografice sau în sertarele uitate din biserici sau primării. Studiile realizate de-a lungul timpului asupra locuinţelor săteşti din ţara noastră vorbesc, la rândul lor, despre inteligenţa, imaginaţia şi capacitatea ţăranului român de-a se adapta la specificul locului în care trăieşte, valorificând toate elementele naturale pentru a-şi construi o casă pe cât de trainică, pe atât de uşor de întreţinut, oferind confort în toate anotimpurile.

Ghidurile de arhitectură

S-a trecut apoi într-o altă etapă. Elaborarea ghidurilor de arhitectură. Bazate pe sfaturile şi ideile culese din fiecare vatră în parte. Să ne înţelegem, un asemenea ghid nu înseamnă proiecte de case, ci prezentarea unui set de principii. Văd un ghid pentru Maramureş, altul pentru Mărginimea Sibiului, pentru Dealurile Clujului. Până acum au fost elabrate 31 de ghiduri. Pentru tot atâtea zone etnografice ale României. Mai e de muncă, în continuare, căci avem o ţară mare şi spaţii ale culturii şi tradiţiei dintre cele mai diverse. Cei care vor să ridice o locuinţă nouă au la dispoziţie modele arhitectonice, idei de materiale de construcţie specifice zonei în care va fi acea gospodărie, ba primesc sfaturi şi în legătură cu locul în care să-şi amplaseze casa şi anexele, în cadrul terenului pe care îl deţin.

Elementele unei case noi

Vă prezint un exemplu, ghidul pentru Ţara Lăpuşului. Vrei o casă nouă. Ai la dispoziţie materiale locale, piatră, lemn, paie, lut. Este explicată importanţa acestora în contextul climei din această zonă. Se vorbeşte şi despre plăcile de eternită, de cărămizi şi ţiglă. Afli câteva elemente din istoria acestor materiale, când anume au apărut şi felul în care au fost utilizate. Văd şi modul în care trebuie amplasată casa. Ai o anumită suprafaţă de teren. Nu construieşti în mijlocul lotului, pentru că atunci ocupi toată grădina. Oamenii îşi amplasau pe vremuri casa la stradă, deci pe o latură a parcelei. Rămâne astfel un spaţiu mai mare pentru bucata de pământ pe care o ai. Sunt prezentate schiţe de amplasament. Exemplificări există şi în legătură cu anexele gospodăreşti, amplasamentul lor în cadrul terenului pe care îl posedă proprietarul şi materialele din care acestea sunt alcătuite. Abundă fotografiile unor case tradiţionale, pentru a-ţi da seama despre ce e vorba.  Un capitol aparte este dedicat felului în care arată acoperişul casei şi anexelor. Văd referiri la înălţimea locuinţei şi la suprafaţa ei, în concordanţă cu tradiţia din partea asta de ţară. Un element de bază e util şi autorităţilor locale. Se arată cum trebuie respectată amplasarea construcţiilor în cadrul unei comunităţi. Nu vei permite, de pildă, construirea unei hale în vecinătatea şcolii sau bisericii sau în mijlocul gospodăriilor.

Cum modernizezi o casă veche

Acum să ne ocupăm de o casă deja existentă, tot din aria Lăpuşului. Ghidul arată cum poate fi ea modernizată, dar în niciun caz demolată. Regula de bază e că reabilitarea se va face cu materiale specifice acestei regiuni. Dacă se doreşte amenajarea unei pensiuni şi extinderea casei spre anexe, atunci noile construcţii care fac legătura între cele două elemente trebuie să se integreze perfect în linia arhitecturală veche. Poţi avea mai mult spaţiu de locuire prin amenajarea corespunzătoare a pivniţei şi a podului casei. Amplasarea grupurilor sanitare în interiorul locuinţei trebuie să aibă în vedere buna izolare a noilor elemente faţă de pereţii din lemn. Dacă podul e transformat în spaţiu de locuit, se dau exemple referitoare la tipul de fereastră conceput, iar noul ochi de lumină se va integra în ansamblul arhitectural. Se dau exemplificări despre finisaje, bazate tot pe materii prime locale. Ai grădina, vrei s-o amenajezi. Poftim exemple de pavimente, de mobilier exterior, totul făcut în aşa fel încât să nu vină în disonanţă cu lumea în care te afli. Nu în ultimul rând, izolaţia termică a casei este aprofundată. Şi aici există idei prin care se pot valorifica metode pe care bunicii noştri le utilizau. De pildă, fibrele din lână, din cânepă sau din lemn. Se propun şi tencuieli pe bază de argilă amestecată cu paie sau pleavă ori plăcile semirigide din paie.

Unde găsiţi ghidurile

Aflu că aceste ghiduri sunt la dispoziţia publicului, putând fi descărcate în mod gratuit de pe portalul Ordinului Arhitecţilor din România, dar şi de pe site-urile filialelor OAR din ţară şi ale universităţilor de arhitectură. Veţi avea în faţa ochilor o cu totul altă lume. Şi cu totul alte principii după care să ne apreciem casele vechi şi să le proiectăm pe cele noi.

“Aşa da”, “Aşa nu”

Lucrurile încep să se mişte. Mai uşor, mai greu, dar ceva se întâmplă. Horaţiu îmi spune că în cătunele săseşti din judeţul Sibiu au fost amplasate panouri cu exemple negative şi pozitive în privinţa construirii caselor noi sau a modernizării celor vechi. “Aşa da”, unde se respectă tradiţia, şi “Aşa nu”, unde se greşeşte profund. Mai mult decât atât, 15 comune din România, unele din Dobrogea, altele din Transilvania, au adoptat ghidurile acestea de arhitectură în Consiliile Locale, deci principiile de bază în domeniul imobiliar au devenit literă de lege.

Exemplul din Ciocăneşti

Asta îmi aminteşte de ceea ce se aplică de mai mulţi ani în comuna suceveană Ciocăneşti, cunoscută pentru casele pictate la exterior. Există o hotărâre a Consiliului Local care obligă pe toţi proprietarii să-şi picteze locuinţele. Ai o casă veche, o pictezi. Faci o casă nouă, o pictezi. Şi să ştiţi că lumea respectă decizia asta. Mergeţi în Ciocăneşti şi convingeţi-vă.

Se mişcă ţara

Revin la interlocutorul meu. Aud ce se întâmplă în Miercurea Ciuc, unde Grupul de Acţiune Locală a decis să apeleze la arhitecţi care să elaboreze planuri de case noi după spiritul locului, dar şi metode eficiente pentru modernizarea locuinţelor vechi. Pe de altă parte, o serie de Consilii Judeţene vor să aibă ghidurile de arhitectură pe propriile lor site-uri, lucru care înţeleg că se va întâmpla în cel mai scurt timp. Mai mult, de la nivel judeţean se merge pe principiul că în viitoarele standarde de urbanism ale localităţilor să se aibă în vedere tocmai respectarea autenticităţii. Aşadar bate vânt de schimbare în regulamentele locale. Să sperăm că asemenea veşti bune chiar vor deveni realitate în curând.

Necesitatea meseriilor tradiţionale

Cu siguranţă însă că cea mai mare provocare aparţine viitorului. Pentru că o piaţă a materialelor de construcţii bazate pe tehnici tradiţionale nu se poate naşte de pe o zi pe alta. E nevoie de revenirea la meseriile tradiţionale, iar asta înseamnă formarea tinerilor în şcoli profesionale. Problema e că noi ne-am distrus în mare parte învăţământul profesional şi tehnic, după 1990. Abia în anii din urmă ne-am trezit şi Ministerul Educaţiei impulsionează din nou acest vast segment. Dacă e vorba de educaţie, atunci mi se spune şi despre pliantele şi broşurile pe care OAR le difuzează în şcoli, militând în favoarea respectării valorilor naţionale.

Rolul educaţiei

Rămân la acest capitol ca să evidenţiez activitatea Asociaţiei “De-a Arhitectura”, care în prezent are deschise 186 de clase în toată ţara pentru cursurile „De-a arhitectura mini”, „De-a arhitectura în oraşul meu”, „De-a arhitectura în şcoala mea”, dintre care 19 clase in mediul rural – 9 clase in mediul rural pentru cursul „De-a arhitectura în oraşul meu”, 7 clase în mediul rural pentru cursul „De-a arhitectura mini” şi 3 clase în mediul rural pentru cursul „De-a arhitectura în şcoala mea”). Copiii află  ce înseamnă să construieşti în concordaţă cu tradiţia noastră şi cum să păstrezi ceea ce înaintaşii ţi-au lăsat în grijă. E un proiect demarat în 2011 sub egida Ordinului Arhitecţilor din România şi continuat din 2013 sub forma Asociatiei „De-a Arhitectura”.

Adevărate izvoare ale renaşterii tradiţiei

Spiritul respectării autenticului în arhitectură e promovat şi de Şcoala de la Buneşti, în comuna Mălureni, judeţul Argeş. Vorbeam mai devreme despre materialele de construcţii având la bază tehnici din bătrâni. Ei bine, şi din acest punct de vedere putem spune că sunt deschizători de drumuri. Asociaţia „Monumentum” a înfiinţat o ţiglărie tradiţională în localitatea Apoş, judeţul Sibiu. Din judeţul Buzău apar veşti despre intenţia deschiderii unor vărării. Vreau să cred că acestea sunt doar câteva exemple şi că în ţară există şi mai multe iniţiative de acest fel, încă necunoscute în Bucureşti, dar cu şanse mari, sper, de-a prinde rădăcini pe plan local.

Proiectele Muzeului “Astra”

Se poate spune că un rol educativ îl are, de câţiva ani încoace, şi proiectul susţinut de Complexul Naţional Muzeal “Astra” din Sibiu. Aici există o colecţie de peste 400 de proiecte de case tradiţionale din toate zonele etnografice ale României. Cei interesaţi pot veni să studieze aceste nestemate culese din tezaurul nostru arhitectonic. Şi apoi să aplice acel proiect într-o casă nouă pe care vor s-o construiască.

Tristă istorie

O poveste cu totul aparte am întâlnit în Maramureş. O zonă greu lovită de valul aşa-zisei modernizări, din cauza căreia măreaţa civilizaţie a lemnului aproape s-a stins în ziua de azi. Pe vremea comunismului, casele din lemn erau puse pe foc în cuptoarele unde se preparau cărămizile pentru viitoarele sălaşuri. După 1990, locuinţele tradiţionale care supravieţuiseră, făcute din stejar sau brad, vechi de sute de ani, au fost demontate, luând calea străinătăţii, vândute de proprietarii lor pe mai nimic. Lemnul acela preţios a servit pentru fabricarea mobilei sau parchetului de lux. Deşi există şi exemple de oameni care au remontat, pe alte pământuri, aceste comori.

Un adevărat patriot

Dacă aveţi drum la Sighetu Marmaţiei, nu ocoliţi Muzeul Satului Maramureşean. Este opera unui adevărat patriot, Mihai Dăncuş, omul despre care pot spune că a salvat sufletul acestei lumi. El reuşeşte să adune, începând din anii ’70, în acest veritabil sat, întins pe mai multe hectare, câteva sute de case de o valoare inestimabilă, atât prin vechimea lor, cât şi în privinţa arhitecturii. Actualitatea îi aduce un alt sprijin important, când Guvernul Norvegiei susţine construirea în acest muzeu a tuturor instalaţiilor tehnice specifice lumii rurale maramureşene. Pentru că satul în sine nu poate fi întreg dacă nu are toate funcţiile sale, inclusiv cele economice.

De la 73 la 245 de metri pătraţi

Să vă mai relatez ceva, legat tot de Maramureş. Mă voi referi la ce am găsit, încă din 2011, în comuna Budeşti. Aici fusese pus în pratică un program al autorităţilor locale în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România. Era un catalog cu proiecte care îţi arătau cum poate fi extinsă o casă veche, din lemn, deci se mergea pe ideea ca locuinţa bătrânească să nu fie distrusă, ci să renască. Mi-a atras atenţia unul dintre planuri. Fusese elaborat de arhitecţii Maria şi Constantin Enache. Ce demonstra în esenţă acest plan? Că suporafaţa locuibilă a unei case tradiţionale poate să crească de la 73 la 245 de metri pătraţi. Aşa ceva putea fi realizat dacă amenajai încăperi în pivniţa casei şi în pod. Nu mai zic de casa în sine, deci în total, pod, casă, pivniţă, 245 de metri pătraţi. Păstrând casa strămoşească intactă. Se poate, deci! Totul e să vrem.

Decizie înţeleaptă

Primarul de atunci din Budeşti, un om tânăr şi destupat la minte, Liviu Tămaş pe numele său, mi-a zis că autorităţile locale îi sprijineau pe cei care ar fi dorit să facă asemenea transformări ale caselor bătrâneşti cu o parte din materialele de construcţie. Eu sper ca acest program să fi prins viaţă acolo. Deşi edilul îmi spusese că puţine case tradiţionale supravieţuiseră şi aici, ca peste tot în Maramureş, după tot ce se întâmplase în aproape jumătate de secol de distrugere.

„Străinii sunt cei care ne obligă să revenim la tradiţie”

Am să închei acest amplu material cu ceea ce mi-a spus Mihai Dăncuş, omul de aur din Sighetu Marmaţiei. Apropo de faptul că în partea asta de ţară au început să reapară elementele tradiţionale maramureşene, în special celebrele porţi. „Străinii sunt cei care ne obligă să revenim la tradiţie”. A se înţelege aici următorul aspect. Turiştii din toată lumea care vin azi în Maramureş, după ce au văzut pliantele frumos colorate care le promit descoperirea unei tradiţii uluitoare, constată la faţa locului că sunt înconjuraţi de piatră şi termopane. Şi întreabă unde e tradiţia. A rămas doar în reviste? Ei bine, proprietarii de pensiuni, şi nu numai ei, îşi pun la loc frumoasele porţi de altădată, îşi fac casele din lemn sau pe cele din piatră le îmbracă pe alocuri în lemn. Chiar  trebuie să vină străinii să ne spună să nu ne mai ocărâm sufletul?!…

Sursa foto: Szigeti Vajk-István, Köllő Miklós şi Grupul de Lucru Rural al OAR


adaugă comentariu

3 comentarii

  1. septembrie 22, 09:24 #1 marian

    Nu am putut sa gasesc pe net ghidurile de care scrieti in articol. Cred ca sunt utile niste linkuri directe. Multumesc!

    Reply to this comment

Adaugă comentariu