Prognoza pe trei luni. Iulie, august şi septembrie – trei luni fierbinţi

by stiriAdmin | iunie 25, 2018 11:52 pm

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), prognoza pe trei luni arată că vom avea o vară călduroasă şi cam săracă în precipitaţii, adică iulie, august şi septembrie vor fi trei luni fierbinţi. De temperaturi mai ridicate decât în mod normal şi ceva secetă nu scăpăm nici în septembrie, care, theoretic, este prima lună de toamnă. ANM (http://www.meteoromania.ro) a publicat estimările pentru intervalul iulie – septembrie 2018. Prognoza meteo pe trei luni emisă de specialişti arată că temperaturile se vor situa, în general, peste limitele mediilor climatologice, iar precipitaţiile vor fi deficitare îndeosebi în sudul, sud-estul, estul şi vestul teritoriului,

Iulie

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și vestice. Temperatura medie multianuală pentru luna iulie este 20,2 grade Celsius. Cantitățile totale lunare de precipitații se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunțat fiind de așteptat în sud-est și sud. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna iulie este de 77,8 litri pe metrul pătrat.

August

Temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a țării. Temperatura medie multianuală pentru luna august este 19,7 grade Celsius. Precipitațiile totale lunare vor fi, în general, deficitare. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna august este de 64,7 litri pe metrul pătrat.

Septembrie

Temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală în nord și centru și mai ridicate în restul teritoriului. Temperatura medie multianuală pentru luna septembrie este 14,8 grade Celsius. Precipitațiile totale lunare vor fi apropiate de normal în regiunile nordice și centrale și vor fi deficitare în rest. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna septembrie este de 55 de litri pe metrul pătrat.

Normele climatologice pentru temperatura medie pe regiuni

Banat

Crişana

Maramureş

Transilvania

Oltenia

Muntenia

Dobrogea

Moldova

Normele climatologice pentru precipitaţii pe regiuni

Banat

Crişana

Maramureş

Transilvania

Oltenia

Muntenia

Dobrogea

Moldova

 

 

 

Source URL: https://www.stiriutile.ro/prognoza-pe-trei-luni-iulie-august-si-septembrie-trei-luni-fierbinti/