Peste 1,2 milioane de lei ajutoare de urgenţă pentru 463 de familii

Peste 1,2 milioane de lei ajutoare de urgenţă pentru 463 de familii
04 august 2017 Printează articolul

Peste 1,2 milioane de lei au fost aprobate de Guvernul României drept ajutoare de urgenţă pentru 463 de familii. Hotărârea de Guvern prevede acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.272.700 de lei. Ajutoarele sunt alocate pentru sprijinirea a 463 de familii şi persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Împărţirea banilor

Suma de 1.272.700 de lei se va împărţi astfel:

  • 900 lei pentru 120 familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din judeţele Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
  • 500 de lei pentru 35 familii aflate în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren din judeţele Caraș-Severin, Neamț, Olt, Suceava, Vâlcea, Vrancea. Aceste familii au fost afectate de calamități naturale, respectiv precipitații abundente, dar și alunecări de teren, cazuri izolate fiind înregistrate în perioada iunie 2016 – mai 2017.
  • Cei mai mulţi bani, anume 808.300 vor ajunge la 308 familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din județele Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinţi, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și din municipiul București.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu