Pentru alegeri, program special la Evidenţa Populaţiei

Pentru alegeri, program special la Evidenţa Populaţiei
25 mai 2016 Printează articolul

Având în vedere că pe 5 iunie 2016 vor avea loc alegerile locale, la serviciile sau direcţiile de Evidenţa Populaţiei se va lucra după un program special. Astfel, pe 4 şi 5 iunie, programul de lucru cu publicul la servicile de evidenţa populaţiei din ţară şi sectoarele Capitalei va fi următorul: • 4 iunie – între orele 08:00-16.00; • 5 iunie – între orele 07:00-21:00.

Eliberarea de C.I doar pentru cei cu drept de vot

În zilele de 4 şi 5 iunie 2016 programul special se adresează exclusiv persoanelor cu drept de vot. Concret, pot depune documente pentru eliberarea actelor de identitate (carte de identitate, carte de identitate provizorie) doar persoanele cu drept de vot, care nu au un act de identitate sau dețin un act de identitate cu termenul de valabilitate expirat.
Pentru eliberarea unui nou act de identitate, ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cartea de identitate se întocmește şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române şi a domiciliului.
Şi cum unele persoane este posibil să-şi fi pierdut anumite acte de stare civilă, program special de lucru vor avea şi serviciile de stare civilă. Astfel, pe 4 iunie acestea vor lucra în intervalul 8:00-16:00, iar pe 5 iunie între orele 9:00 – 13:00. Evident, la Starea Civilă se vor desfăşura doar activități pentru eliberarea certificatelor duplicate necesare eliberării actului de identitate.

C.I costă 12 lei

Pentru eliberarea unei cărţi de identitate (buletin de identitate, cum mai este cunoscut respectivul document) valabile (C.I), solicitantul va plăti 12 lei, anume 7 lei pentru producerea şi eliberarea cărţii de identitate, la care se adaugă un timbre fiscal în valoare de 5 lei.
În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta anumite documente (certificate de stare civilă sau dovezi cu privire la domiciliu) atunci vor primi o carte de identitate provizorie, pentru acest document urmând a se depune şi trei fotografii de ¾ cm. Pentru cartea de identitate provizorie, taxa este de 1 leu, plus timbrul fiscal de 5 lei. Ambele taxe pot fi achitate la casieriile din cadrul serviciilor de impozite şi taxe ale primăriilor.

adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu