O excursie de-o zi sau de mai multe. Al doilea litoral al României

O excursie de-o zi sau de mai multe. Al doilea litoral al României
31 iulie 2017 Printează articolul

O excursie de-o zi sau de mai multe ca să mergeţi la al doilea litoral al României este doar o idee pentru această ultimă lună de vară, deci să purcedem la drum spre al doilea litoral al României..

Plajele secrete de la Dunăre te îndeamnă să-ţi urci dorul de ducă în rucsac, cortul în portbagajul maşinii, mâncarea în cutia frigorifică, şi hai la drum! Calculând din Bucureşti, nu faci mai mult de 60 de kilometri până în Giurgiu, în oraş, zic, unde e şi prima dintre destinaţiile de sezon, chiar la piciorul Podului Prieteniei. Alte două plaje te aşteaptă în acelaşi judeţ, una la Gostinu, alta în Slobozia.

Secrete sunt aceste locuri mai degrabă pentru cei care vin din alte zone ale ţării, nicidecum în cazul localnicilor. Vârstnicii îşi amintesc că în vremea copilăriei lor oraşul Giurgiu avea ditamai frontispiciul care anunţa „plaja comunală”, în vecinătatea fluviului, ca o adevărată poartă de intrare în urbe. Cu totul altceva e azi, când eşti nevoit să întrebi din om în om pe unde s-o iei, ca sa-ţi atingi obiectivul.

La piciorul Podului Prieteniei

plaja podul prieteniei

La prima escală ajungi dacă ţii drumul spre vama din Giurgiu. Nu ajungi însă până acolo, pentru că la un moment dat se deschide o cale secundară, pavată cu dale din beton, care te conduce pe un podeţ peste canalul plin altădată cu epave. Nu te descuraja dacă vezi pustietatea, nici să nu ţii cont de vegetaţia tot mai abundentă. Vezi-ţi de ale tale, începând să admiri, pe mâna stângă, imensele picioare ale Podului Prieteniei. O santilenă a strategicului obiectiv te priveşte nepăsătoare, tu continui până acolo unde se deschide o potecă. Cobori destul de abrupt. Acum o iei prin păduricea care face din potecă un şarpe, încolăcit după fiecare cotitură, având la un moment dat, la mare înălţime, deaspura capului, namila din metal care susţine şoseaua şi calea ferată. Hai, mai departe cu aplomb, nu mai e mult şi un luminiş îşi iese în cale. Ai unde să parchezi maşina, loc e berechet. Deci nu uitaţi, până aici se poate ajunge, fără mari eforturi ale şoferului, cu automobilul din dotare. Gata, coborâţi! De acum, pe jos, câţiva paşi.

Umbreluţe colorate

Malul bolovănos te aruncă dintr-o smucitură direct în vacanţă. Nu-i problemă chiar şi pentru nişte picioare învăţate cu trotuarele încinse. Am ajuns! Aveţi în faţa voastră plaja. Nisipul e mai fin în comparaţie cu cel de pe litoral. V-o spun din proprie experienţă. Fâşia albă se întinde, flancată de apă şi de vegetaţie, pe mai bine de 200 de metri şi se îngustează departe, acolo unde pădurea face ea însăşi baie. Acum, în timpul săptămânii, e mai puţină lume. Giurgiuveni de toate vârstele, dar în special copiii care se bucură de vacanţă. Altceva e în week-end, când se revarsă bucureştenii, goniţi de caniculă. Atunci umbreluţele colorează peisajul. Locul pentru grătare e bine delimitat, în vecinătatea parcării. Dar până la biftec te îmbie apa. Nu suntem direct în faţa fluviului, ci pe o cale secundară, străjuită de o insulă îngustă şi lungă, înverzită de frunzişul de nepătruns.

Dincolo de pădure, în Slobozia

Trag aer în piept şi continui escapada cu briză dunăreană, la al doilea litoral al României. De data asta, spre Slobozia. E prima comună pe care o întâlneşti, după ce ai ieşit din oraşul Giurgiu, pe şoseaua spre Zimnicea. Vă spun din capul locului că nu există indicatoare pentru plajă, deci înarmaţi-vă cu răbdare şi întrebaţi-i încrezători pe săteni, care vă îndrumă binevoitori. Cert e că trebuie să ajungeţi pe dig, după ce aţi luat-o perpendicular spre cursul apei. Dai de o barieră şi mergi mai departe. Sunt unele ieşiri, din loc în loc, care alunecă repede la vale, spre pădure. Dacă n-a plouat de curând, nu e nicio problemă, pentru că altfel s-ar putea să ai de-a face cu perimetre mlăştinoase. Dincolo de copaci se întinde oaza oglindită în soare. Pământul nimănui. Plaja nu-ţi dezvăluie mai mult decât poţi cuprinde cu ochiul liber, pentru că altfel capătul nici măcar nu i se întrevede. Eşti doar tu, România în spate, Dunărea în faţă şi Bulgaria dincolo de valuri.

La Gostinu, nisip fără sfârşit

Hai să vă zic acum o altă poveste. Schimbăm puţin ruta. E drept că venim tot pe şoseaua cu două benzi pe sens de la Bucureşti spre Giurgiu, dar nu mai intrăm în oraş, ci o luăm, la stânga, spre Oinacu. Calculând per total, din Capitală până în Gostinu mai mult de o oră cu maşina nu-ţi ia, deci aşa, Gostinu, destinaţia noastră. Comună cu vreo 2.000 de suflete şi o plajă de aproape doi kilometri lungime. Uriaşă, vă spun sincer, pentru că am luat-o la paşi cărora în cele din urmă le-am pierdut numărul, şi oricum nu am făcut prea mult până să mă dau bătut. E locul în care pădurea şi nisipul se bat pentru fiecare centimetru. Nisipul are în Dunăre un aliat numai în perioadele secetoase, pentru că atunci nivelul apei scade şi fâşia albicioasă îşi lăţeşte stăpânirea.

A doua Mare

Un localnic între două vârste îmi mărturiseşte nostalgic că pentru el plaja asta a fost, în copilărie, unica Mare. Şi nu numai pentru el, ci pentru mulţi alţi copii de aici şi din satele învecinate. Alţii, de mai departe, bucureşteni, de pildă, vin cu corturile, stau câteva zile şi se pierd în gândurile lor. Baie la discreţie, apa nu e adâncă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fii cu băgare de seamă. Până la urmă e un loc neamenajat pentru bălăceală.

Cartea de Identitate 

Dacă ar avea gură, maşina ţi-ar zice că de data asta nu ai supus-o la încercări complicate, în condiţiile în care drumul e mai mult decât acceptabil. Ar fi bine să aveţi la voi actul de identitate, pentru că digul de apărare împotriva inundaţiilor e străjuit de o patrulă şi e posibil să vi se ceară buletinul. Asta însă nu e literă de lege. Eu v-am zis ca măsură de prevedere. După cum şi oamenii locului mi-au atras atenţia.

Oaze de vreme bună

Plajele de la Dunăre ies în bătaia soarelui în perioadele când fluviul are debitul scăzut. Altfel, apele mari înghit orice fel de speranţe pentru o vacanţă liniştită, iar zăgazurile sunt ţinute în frâu numai cu ajutorul digurilor. Tocmai de aceea şi posibilitatea de amenajare pe termen lung a unor asemenea perimetre destinate timpului liber e limitată. Nu poţi să construieşti terase, restaurante, căsuţe pentru turişti ca pe litoral, aici fiind în zona inundabilă. O excepţie, ce-i drept, există la Drobeta-Turnu Severin, unde, începând din 2009, a fost inaugurată, în urma unui parteneriat public-privat, o mini-staţiune, cu restaurant, bar, discotecă, şezlonguri, umbreluţe. Tot tacâmul prin care autorităţile locale au vrut, cum se exprimau la începuturi, ”să aducă Marea Neagră la Severin”. Plajele, amenajate sau nu, populate sau mai virgine, trebuie să le descoperiţi şi să vedem şi acest al doilea litoral al României.

Fără statistici

Malul românesc al Dunării, mai nisipos, a permis în multe locuri apariţia unor oaze, multe dintre ele neştiute. Aşa, de pildă, mai e o plajă destul de importantă la Corabia. Alta, de mari dimensiuni, în apropiere de Călăraşi. Surate ale lor pot fi întâlnite la Brăila şi Galaţi. Şi câte or mai fi. Pe care nici măcar autorităţile centrale nu le ştiu, pentru că nu s-a făcut niciodată o statistică din acest punct de vedere, mi-a certificat în acest sens chiar Ministerul Dezvoltării, căruia i-am cerut un punct de vedere. Mi s-a spus, în schimb, că eventuale amenajări se pot face doar pe plan local, în special prin atragerea de fonduri europene. Până la aptobări de proiecte, mai bine o luăm la pas spre România neştiută de lângă noi, în căutarea celui le-al doilea litoral al României…

Foto: Dan Gheorghe

  Categorie:
adaugă comentariu

1 Comment

  1. august 02, 20:56 #1 MLDD

    Foarte interesant stilul literar, parca citesc o carte de calatorii si impreuna cu fotografiile- bine realizate si incadrate- parca urmaresc un reportaj static, ce-i drept, pe National Geographic.

    Felicitari, vrem mai multe articole asemanatoare despre locuri mai putin cunoscute din Romania, bineinteles punctate de sentimentele si comentariile personale ale ziaristului- cine a semnat?, da, Dan Gheorghe.

    Chiar imi place articolul, poate vara urmatoare ma duc si eu sa fac plaja acolo; pare rustic, nepoluat de prea multi turisti, un colt de Romanie mai putin comercializata- uite unde se scalda Ion Creanga cind era copil!!!

    Reply to this comment

Adaugă comentariu