La Comana în poartă, invitaţi de lebede să vizităm Delta Neajlovului

04 septembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Astăzi vă propunem o scurtă aventură, la Comana în poartă, invitaţi de lebede să vizităm Delta Neajlovului.

Uneori ai nevoie de un loc în care nu se întâmplă nimic. Adică să stai aşa, fără să zici o iotă, fără să te intereseze ceva anume. Doar să asculţi liniştea. Unii ar zice că spaţiul acesta nu există sau, dacă o fi, trebuie să-l cauţi cine ştie prin ce cotlon de ţară. Eu am încercat undeva mai aproape de casă, adică de Bucureşti, luând drumul Giurgiului, dar cotind repede spre Adunaţii Copăceni. Nu mă las ispitit de solariile încărcate cu legume de sezon, ci ţin drept înainte pe şoseaua îngustă, dar cuminte, ameţindu-mă puţin, recunosc, tot cotind la stânga şi la dreapta printre sate colorate încă de soarele care şi-a uitat ceasul pe ora de vară. Uite aşa ajung în Comana. La poartă.

Poarta

Mai fusesem aici cu ceva ani în urmă, dar atunci satul nu avea uşă. E drept că nu e nicio cheie. Porţi d-astea, pe deasupra drumului, cu “bun-venit” scris mare, să se vadă de la distanţă, am mai văzut prin Apuseni. Nu e nici pe departe o poartă maramureşeană, staţi liniştiţi. E ceva simplu, dar hai să zic că merită încercat. Dacă administraţia locală vine cu ceva inedit, cine ştie, poate prinde. Uite aşa trecem cu toţii pe sub acolada asta din lemn masiv, şi oaspeţi, şi localnici. Mă opresc să fac poze. Deja m-am deconspirat în faţa oamenilor locului. Ei nu fac poze, sunt învătaţi deja cu “vama” lor. E clar că eu sunt un venetic.

Balta

Vreau să văd Delta Neajlovului. Prin Comana dădusem altădată o fugă pentru ceva treburi, nu avusesem timp de peisaje. Acum le-a venit şi lor rândul. Aici i se spune baltă. La deltă. Baltă, deltă, nu mai contează. E plin internetul de cifre care vorbesc de sute de hectare de luciu de apă. Şi de atenţionarea că aici se află cea mai întinsă zonă umedă din sudul României, fiind vorba de Delta Neajlovului, a doua deltă a României.

Lebăda

Ah, am uitat să vă mai spun ceva important. Despre lebădă. Uriaşa pasăre din lemn sau plastic, nu ştiu din ce e făcută, aşezată pe un postament uriaş la răspântia de drumuri, până să ajungi în comuna asta. Pentru că sunt lebede pe baltă. Nu numai ele. Multe alte păsări, deci lebada a devenit un simbol local. Eu insist că e un alt punct în plus al comunei. Nu vreau să vă aud că vorbiţi de kitsch. Pe bune! Hai să nu fim răutăcioşi.

Frânghiile

Sunt îndreptat spre parcul de aventură. Localnicii îşi cunosc interesul, cum îi intrebi, cum te salută şi imediat au răspunsul pregătit. Normal, mai mulţi turişti înseamnă bani în plus vărsaţi în economia locală. Dacă cineva le-a explicat treaba asta, jos pălăria! Aşa, deci parcul de aventura ziceţi? Da. Eu am vrut să ştiu de vreo barcă, ceva. De acolo se ia barca pentru vizitarea deltei, sunt asigurat. E şi un vaporaş în acest scop, aflu mai târziu, ajungand în locul indicat. Ating destul de repede destinaţia cu pricina şi descopăr o pădurice în care oaspeţi de toate vârstele aleargă pe frânghii de la un copac la altul, la mare înălţime de pământ, legaţi cu hamuri. Miroase a brad. Trag aer în piept, sperând să ma spăl de noxele orăşeneşti. Vorbesc cu unul dintre cei care se ocupă de echipamente. Eu am picat aici într-o zi din mijlocul săptămânii. Dacă aş fi venit în week-end, nu mai avea băiatul ăsta timp să vorbească cu mine. E lume atât de multă atunci, că nu te mai vezi om cu persoană. Cam aşa îmi dă de înţeles.

Lacătele

Maşinuţe de mici dimensiuni, electrice, ale gazdelor, trec din când în când pe alei. Cu treburi gospodăreşti adică. Transportă tot felul de lucruri. Vehicule nepoluante, ca în staţiunile din ţările care ştiu ce e acela turism, unde se respectă ideea de protejare a naturii. Câteva terase stau agăţate de malul lacului care străjuieşte zona de agrement. Scaune plictisite îşi aşteaptă clienţii. Peste lac zboară podul “dorinţelor”, de marginea căruia sunt ferecate zeci de lacate. O legendă urbană, aş zice. Comunală, mai bine, că sunt în mediul rural, deci o legendă comunală. Cine a inventat-o a fost deştept. Numai după numarul încuietorilor îţi dai seama câte suspine au sfârşit pe terasă ori în restaurant, consolate în faţa unei farfurii aburinde. Miroase bine, ce-i drept, când te apropii de bucătarie. Remarc în acelaşi timp stolurile de muşcate, de toate culorile, care îmbracă şi podul lacătelor, şi terasele.

Labirintul

Câteva bărci aşteaptă la debarcader. Hai la vâsle! Am primit  vesta de salvare. Obligatorie. Nu m-am mai urcat în barcă de nu ştiu câţi ani. Traversez zona meticulos amenajată a complexului turistic şi intru, după câteva minute bune de tras la rame, pe un canal. Un fel de graniţă între lumi. Mă aşteaptă, la celalalt capăt, vastitatea în oglinda căreia se plămădesc norii. Ce văd în faţa ochilor se traduce doar prin exuberanţa aripilor plutind între apă şi cer. Stuful împarte imensitatea. A creat un labirint în care te poţi pierde foarte uşor. Nu am repere. Totul pluteşte o dată cu mine, se mişcă, mă studiază. Sub barcă nu e doar apă. Calc pe o pădure unduitoare venită din adâncuri. Stafiile unor copaci prinşi demult în mrejele deşartelor speranţe mă ameninţă cu crengile lor uscate. E locul din care visele se inspiră.

Lipsuri

Ceva totuşi lipseşte şi poate că autorităţile locale, în primul rând, ar trebui să se gândească la asta. Mă refer la ceea ce în mod generic se numeşte informare turistică. Să vezi măcar nişte panouri din care să afli despre bogăţia naturii din acest colţ de rai, şi nu mă sfiesc să folosesc această sintagmă, pentru că aşa şi e. Adică nu mi se pare normal să descopăr numai pe Internet că în tot arealul acesta, însemnând delta şi pădurea Comana, se află 141 de specii de păsări, 31 de specii de mamifere şi 19 specii de peşti. Astea sunt cifrele pe care le văd pe diverse site-uri. Că o fi sau nu aşa, habar nu am. Nici în parcul de aventură nu ai cu cine să vorbeşti pe tema asta. Poate un ghid nu ar strica. Şi nu mă refer doar la oameni de ştiinţă care să-ţi facă descrieri elevate. Cred că şi unii localnici s-ar pricepe să îţi dea detalii, inclusiv despre istoria locului. Dacă am începe să vorbim despre mănăstirea din localitate şi rădăcinile sale din vremea lui Vlad Ţepeş, probabil că avem nevoie de o zi întreagă de discuţii.

Noutăţi

Tot de pe net aflu că în 2009 au început ample lucrări de refacere ecologică a bălţii, prin anumite îndiguiri, în aşa fel încât s-a ajuns ca luciul de apă să fie extins la 490 de hectare. E totuşi puţin, în comparaţie cu cele 1.180 de hectare de pe timpuri. Când erau comuniştii la putere, exista politica aceea de a se oferi agriculturii cât mai mult teren. Atunci delta e supusă desecărilor masive. Pe de altă parte, dispariţia anumitor factori poluatori din vecinătate, precum combinatele agricole, după 1990, a dus la refacerea ecosistemului. Au reapărut anumite specii de peşti, precum vârlanul. Tot în acest peisaj au revenit vidra, pisica sălbatică şi guzganii. Demn de reţinut e că în pădurea Comana creşte o plantă unică în România, ghimpele, de origine mediteraneană.

Apel

Ei bine, aş vrea să aud toate acestea chiar la faţa locului de la un om care trăieşte aici şi îmi poate spune atât de multe lucruri încât să simt că plimbarea mea nu a fost doar o simplă distracţie, ci că mi-am îmbăgoţit, în acelaşi timp, bagajul de cunoştinţe. Hai, fraţilor, să învăţăm odată pentru totdeauna să ne promovăm ţara!

 Foto: Aida Dănăilă