FSLI. Nemulţumirile majore din învăţământ scot profesorii în stradă

FSLI. Nemulţumirile majore din învăţământ scot profesorii în stradă
01 februarie 2018 Printează articolul

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia asupra faptului că nemulţumirile majore din sistemul de învăţământ scot profesorii în stradă. Este vorba de reduceri de posturi şi salarii de mizerie, nemulţumiri care nu mai pot fi acceptate, aşa că dascălii sunt pe picior de proteste. De altfel, FSLI a dat Guvernului un ultimatum prin care a cerut soluţionarea mai multor probleme cu care se confruntă în acest moment angajaţii din educaţie.

Cele mai grave dintre problemele sesizate sunt reducerea posturilor din mai multe unităţi de învăţământ, comasarea claselor, salariile umilitoare ale angajaţilor din învăţământ, discriminarea personalului din educaţie, comparativ cu alte sectoare bugetare, prin neacordarea unor sporuri.

Problemele cu care se confruntă FSLI

“Colegiul Naţional al Liderilor FSLI a decis să dea ultimatum Guvernului. Vom înainta Executivului lista cu problemele sistemului. Dacă în maximum două săptămâni nu vor fi negocieri vom trece la acţiuni de protest care pot culmina cu declanşarea unui conflict de muncă de amploare, inclusiv greva generală. Principala problemă a sistemului se referă la reducerea posturilor, din cauza costului standard per elev, care este calculat greşit. Sunt posturi unice care sunt desfiinţate. La această oră avem şcoli în care angajaţii nu-şi vor primi salariile pentru că nu avem contabili care să semneze statele si ordinele de plată. Problema salariilor mici este de asemenea gravă. Prin Legea cadru nr. 153/2017, a  fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de ierarhizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu.

Salarii reduse din cauza noului Cod Fiscal

Deşi s-a repetat de mai multe ori că nu vor fi scăderi salariale, iată că sunt exemple concrete în care se întâmplă acest lucru.

“Avem colegi din personalul nedidactic cu jumătate sau un sfert de normă care, din cauza noului Cod Fiscal, pierd bani din salariu: câte 200 de lei pentru cei cu jumătate de normă, iar cei care au un sfert de normă, vin cu 54 de lei de acasă, pentru că toate contribuţiile sociale se plătesc la nivelul salariului minim pe economie, chiar dacă aceştia au venituri mai mici”, a declarat George Purcaru, prim-vicepreşedinte FSLI.

Reduceri de personal didactic

Alte probleme cu care se confruntă sistemul de învăţământ se referă la reducerile de personal. Sunt şcoli şi grădiniţe care se lovesc de reducerea de personal auxiliar, cum ar fi contabili sau secretare. Şcolile sunt aproape în imposibilitatea funcţionării din punct de vedere administrativ.

“Semnalul trebuie să fie foarte clar pentru ministrul Educaţiei. Nu putem funcţiona în aceste condiţii şi uităm ce este cel mai important: interesul elevului”, a declarat Cornelia Popa-Stavri, secretar-general FSLI.

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu