Facultăţi româneşti în Top QS 500 universităţi din lume

Facultăţi româneşti în Top QS 500 universităţi din lume
23 martie 2016 Printează articolul

Şi anul acesta, facultăţi de la patru universităţi din România au reuşit să se claseze, prin anumite programe desfăşurate, în Top 500 cele mai importante universităţi din lume, clasament realizat de Quacquarelli Symonds (QS).
Universitățile românești (Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași) au reușit să se mențină la nivelul de anul trecut, prin cele 10 locuri în Top 500, pentru 6 programe de studiu. QS Quacquarelli Symonds oferă analize specializate asupra mediului academic universitar și de afaceri încă din anul 1990. Clasamentele internaționale ale universităților (QS World University Rankings) sunt cele mai cunoscute din lume, oferind anual studenților, părinților, angajatorilor și universităților informații și analize asupra învățământului universitar la nivel mondial.

Universitatea din Bucureşti, cea mai bine clasată

Per ansamblu, Universitatea din București a reușit cele mai bune performanțe din mediul academic românesc, clasându-se pe poziţiile 151-200 pentru Limbi Moderne (locul 183, în ordinea afişată), 251-300 pentru Matematică (locul 286) și 251-300 pentru Limba și Literatura Engleză (locul 287), iar pentru disciplinele Chimie, Fizică și Astronomie s-a clasat pe poziţiile din grupul 301-400, mai exact locul 372 la Chimie şi Fizică și Astronomie.
Alte universități prezente în clasament sunt:
• Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj – poziţiile 101-150 la Limbi moderne (locul 102 în clasament), locul 201 pentru Matematică şi poziţiile 401-450 pentru Informatică.
• Universitatea de Vest din Timișoara – locul 200 pentru Limbi Moderne.
• Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași – locul 201 tot pentru Limbi Moderne.
Trebuie să precizăm, însă, că acest clasament al universităţilor, menţionat mai sus, se referă la anumite programe de studii, facultăţi, nicidecum per total de universitate.

Universităţi româneşti, în primele 900 din lume

Dacă analizăm clasamentul general al universităţilor, este clar că nici una dintre universităţile din România nu a reuşit, din păcate, performanţa de a se clasa în Top 500 universităţi din lume. Totuşi, cele patru instituţii de învăţământ superior din România s-au poziţionat în clasamentul primelor 900 de universităţi din lume. Universitatea din Bucureşti s-a clasat cel mai bine, ocupând locul 690. Au urmat Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, care s-a clasat pe locul 706, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj pe locul 712, Universitatea de Vest din Timișoara ocupând doar locul 887.

Facultăţi româneşti în Top QS 500 universităţi din lumeFacultatea de Litere de la Cluj, în primele 150 din lume

O reuşită deosebită a înregistrat Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj, care se clasează între primele 150 de facultăţi de limbi moderne din lume. În cadrul acestei categorii au fost cotate 300 de instituţii de învăţământ superior, din 1219 participante. Faţă de anul trecut, când erau poziţionate în intervalul 150-200, limbile moderne au avansat în acest clasament. În plus, în premieră, UBB a fost inclusă şi pentru domeniile Inginerie şi Tehnologie, disciplina Informatică situându-se în intervalul 401 – 450 (din 500 de instituţii cotate şi 1075 participante), iar pentru pentru domeniul Ştiinte Naturale, disciplina Matematică, se situează în intervalul 201 – 250 (din 400 de instituţii cotate şi 996 participante).
“Dacă anul trecut Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai era clasificată de QS World University Rankings în primele 200 de facultăţi de limbi moderne din lume, iată că acum aceeaşi Agenţie internaţională de ranking universitar plasează Facultatea clujeană de Litere pe o poziţie mai avantajoasă. Ne bucură această clasificare, este un semn că învăţământul clujean are o recunoaştere internaţională şi că studenţii care se înscriu la specializările facultăţii noastre au parte de o pregătire de excelenţă” a declarat prof. univ. dr. Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere.
Clasamentul internațional al universităților, în funcție de disciplină, poate fi consultat la adresa: http://www.topuniversities.com/subject-rankings/2016.

Celebra MIT, prima universitate din lumeFacultăţi româneşti în Top QS 500 universităţi din lume

Ca şi până acum, competiţia dintre americani şi britanici se regăseşte şi în Top 10 cele mai bune universităţi din lume din acest an. Astfel, din cele 10 universităţi prezente în Top 10, cinci sunt din Satetele Unite ale Americii, patru din Marea Britanie şi una din Elveţia.
Din 2012, celebra universitate americană Massachusetts Institute of Technology (MIT) este de neînvins, ocupând în fiecare an prima poziţie în Clasamentul QS World University Rankings. MIT, care şi la acest recent top 500 cele mai bune universităţi din lume a ocupat primul loc, este urmată de nu mai puţin celebra Harvard University (SUA – locul doi), poziţia a treia revenindu-le, cu egalitate de puncte, mult titratelor universităţi Cambridge (Marea Britanie) şi Stanford (SUA).
Următoarele şase locuri din clasamentul primelor zece universităţi din lume sunt ocupate, în ordine, de următoarele instituţii de învăţământ:
• California Institute of Technology (Caltech, SUA) – locul 5.
• University of Oxford (Marea Britanie) – locul 6.
• UCL (University College London – Marea Britanie) – locul 7.
• Imperial College London (Marea Britanie) – locul 8.
• ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology (Elveţia) – locul 9.
• University of Chicago (SUA) locul 10.

adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu