Evaluarea Naţională. Emoţii mari pentru elevii de-a VIII-a şi a VII-a

by stiriAdmin | martie 8, 2019 10:35 pm

Evaluarea Naţională aduce emoţii mari pentru elevii de-a VIII-a şi a VII-a. Între 11 şi 13 martie 2019 va avea loc simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a și a VII-a (anul școlar 2018-2019). La nivel național, elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, și elevii clasei a VII-a vor dimula Evaluarea Naţională. Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019.

Calendar

Simularea probelor de la Evaluarea Naţională se va desfăşura potrivit următorului calendar:

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat rezolvării subiectelor este de două ore, timp c are curge din momentul în care s-a încheiat  distribuirea subiectelor fiecărui elev.

“Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.”, se spune în comunicatul Ministerului Educaţiei Naţionale.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

 

Source URL: http://www.stiriutile.ro/evaluarea-nationala-emotii-mari-pentru-elevii-de-a-viii-a-si-a-vii-a/