Două comune din Timiş se vor încălzi iarna cu ape geotermale

Două comune din Timiş se vor încălzi iarna cu ape geotermale
22 ianuarie 2018 Printează articolul

Două comune din Timiş se vor încălzi iarna cu ape geotermale. Nu este o glumă, ci o idee excelentă care va fi transpusă în practică. Este vorba de două comune din judeţul Timiş, anume Lovrin şi Gottlab, care şi-au dat mâna pentru un deziderat comun. Mai exact, s-a decis  extinderea sistemului de încălzire a instituţiilor şi gospodăriilor cu ape geotermale. Autorităţile vor să obţină fonduri europene pentru îndeplinirea acestui plan.

Aşa cum arată portalul www.opiniatimisoarei.ro, o infrastructură primară există în zonele respective. Ce se doreşte este extinderea sistemului la toate casele, dar şi reabilitarea vechilor conducte.

Explicaţiile oficiale

„Este vorba despre un proiect important pe care dorim să îl depunem, pentru reabilitarea conductelor de apă geotermală. Avem blocuri şi locuinţe încălzite cu apă geotermală, la fel şi instituţii care aparţin primăriei, cum sunt grădiniţele şi şcolile. Ne dorim ca în viitor să reuşim să branşăm toată comuna la acest sistem de încălzire, însă pentru început, dacă reuşim să câştigăm acest proiect, avem în plan să facem branşamentul pentru aproximativ 60% din locuinţe”, spune primarul comunei Lovrin, Vasile Graur.

Practic, este vorba despre două etape distinct legate de modernizare. Una se referă la înlocuirea conductelor vechi, alta vizează extinderea sistemului de termoficare cu ajutorul apelor geotermale. Toate aceste operaţiuni ajung la un cost de 15 milioane de euro. În cazul edililor de pe aici, interesul oamenilor a fost mai important.

Nu ca al autorităţilor din Sascut, Bacău, unde prioritar a fost să se umple comuna de camere de supraveghere.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii