Decizia ministrului Breaz. Când începe anul școlar 2019-2020?

Decizia ministrului Breaz. Când începe anul școlar 2019-2020?
09 august 2019 Printează articolul

Când se bagă și Viorica pe fir, apare imediat și decizia ministrului Breaz, anume când începe anul școlar 2019-2020. Decizii peste decizii, una mai magistrală ca alta. În final, rămâne ca la început. Mai exact, clopoțelul sună pe 9 septembrie 2019. Definitiv!

“În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie.”, se spune într-un comunicat al Ministerului Educației Naționale. În concluzie, a rămas ca la început. Reamintim faptul că în urmă cu ceva vreme s-a vehiculat ideea ca anul școlar să înceapă luni, 16 septembrie. Elevii, că deh, și aceștia au ajuns „să-și arate mușchii”, au strâmbat din nas și au spus că nu se schimbă regulile în timpul jocului și nu sunt de acord cu o întârziere de o săptămână, cum propusese fostul ministru Ecaterina Andronescu.

Să moară și capra vecinului!

Reprezentanții CNE spuneau că măsura era luată pentru „interesele” ministrului turismului „de a creşte procentul turiştilor înregistrați în perioada propusă şi a încasărilor sporite din urma lichidării pachetelor de vacanță”. Astfel, „suntem pe cale să asistăm la o nouă modificare realizată din pix, care ne demonstrează, cu altă ocazie, că Ministerul Educației persistă pe schimbarea regulilor în timpul jocului şi crearea unei stări de confuzie şi stres pe scena educației.” Măi să fie! De fapt, să moară și capra vecinului!

De parcă elevii români, nu generalizăm, se dau în vânt după școală. După cum arată rezultatele, mulți sunt disperați după petreceri, modă, rețele de socializare și alte asemenea. Mă rog, la nivel declarativ, Consiliul Național al Elevilor pozează în cel mai interesat de bunul mers al învățământului românesc. În general, sar la orice decizie legată de învățământ. Nu i-am auzit pe cei din conducerea Consiliulu Național al Elevilor să fie la fel de vocali și atunci când e vorba, de exemplu, de atitudini nepotrivite ale elevior față de profesorii lor. Sau să fie alături de colegii lor mai puțin norocoși. Nu i-am auzit să iasă în stradă și să solicite Guvernului să se reia programul de tabere sociale, o idee foarte bună a fostului prim ministru Adrian Năstase. Pe atunci, mii de elevi români au văzut Marea Neagă pentru prima dată în viața lor. Și cum personal am făcut reportaje legate de taberele sociale, nu vorbesc din auzite, copiii care ajungeau la mare erau cu adevărat fericiți. Fericiți că mergeau la mare, în tabără, că ieșiseră din viața lor mai sărăcăcioasă. Domnilor elevi de la CNE, știți că aveți și mulți colegi de la țară, dar și la oraș, cu părinți care au venituri mici? Dar, ce să zicem, când te învârți pe la Consiliul Național a Elevilor este exclus să vezi mai departe de vârful nasului.

Elevii, sabotați de elevi 

Ideea vehiculată, cea de amânare cu o săptămână a începerii anului școlar, avea în vedere programul Litoralul pentru toți, care reîncepea  la 1 septembrie. Practic, copiii românilor cu venituri mai mici se puteau bucura de o săptămână la mare, la tarife reduse. Cum sigur băieții și fetele din structura de conducere a CNE nu au habar de ce înseamnă acest program, le explicăm noi. Programul Litoralul pentru Toti se desfășoară în perioada 3 mai – 20 iunie și  1 septembrie – 15 octombrie. La începutul lunii iunie era exclus să ajungă elevi la mare, că abia se termina anul școlar, plus că apa mării era foarte rece, deci nici vorbă de bălăceală. Grație isteților de la CNE, s-a ratat și șansa din septembrie. De ce spunem asta? Pentru că și hotelierii, care știau că anul școlar începe pe 9 septembrie, s-au șmecherit și majoritatea celor înscriși oferă reduceri abia din, când credeți?, 9 septembrie. Nu contează că s-au înscris la Litoralul pentru toți, ediția de toamnă, program care începe oficial din 1 septembrie. Așa s-a dus pe „apa sâmbetei” orice șansă pentru elevi de a petrece câteva zile la mare la un preț mai mic.

Structura anului școlar

Decizia, cea ca anul școlar să înceapă tot pe 9 septembrie, a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social.

Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  •  vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
  • vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
  • vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu