De 1 Iunie, distracţie pentru copii în Parcul IOR

De 1 Iunie, distracţie pentru copii în Parcul IOR
31 mai 2016 Printează articolul

De 1 iunie, „Ziua internațională a copilului”, copiii se vor distra pe cinste dacă vor trece prin Parcul Al. I. Cuza (IOR) din Sectorul 3 al Capitalei. Frumosul parc din Bucureşti, în cadrul evenimentului „Copiii colorează viața”, organizat de Itsy Bitsy şi Primăria Sectorului 3, va găzdui un maraton de peste zece ore de distracţie şi bucurie în familie.

Surprize de la Itsy, Bitsy și Zăpă

De dimineață până seara, pe aleile parcului copiii pot participa la cele peste 50 de ateliere distractive. Graţie celor mai iubite jocuri ale copilăriei, concursuri, premii, expoziții, muzică și dans, ziua copilului va devein un adevărat festival, peste 200 de copii urmând să cânte și să danseze pe scenă, alături de Itsy, Bitsy și Zăpă, care pregătesc şi alte surprise.
Pe scena special amenajată pentru ziua lor, a copiilor, vor mai urca Oana Sârbu, care îşi va lansa, în premieră, noul său album de muzică pentru copii „Sunt șic”, Gabriel Cotabiță, care va cânta alături de grupul Miniton, dar și actrița Crina Zvoboda, care va oferi un moment interactiv de ventrilocie.

“Lipici pentru mămici şi pitici”

În Foişorul de lemn, începând cu ora 10:00, mămicile vor putea participa la „Ateliere cu lipici pentru mămici și pitici”. Nouă dintre cele mai cunoscute bloggerițe în materie de parenting le vor explica mămicilor cum să crească un copil fericit și sănătos, fără să se sacrifice.
Alte activităţi la care copiii pot participa de ziua lor în parcul IOR sunt: expoziţie de desene, poze la minut, ateliere de robotică, jocurile copilăriei părinţilor, jocuri şi activităţi în limba engleză, atelierul „Ora de net” cu Salvaţi copiii, concursuri de împletit părul, poze cu mascota Mickey Mouse, gimnastică pentru bebeluşi cu kinetoterapeuţi, face painting, Muzeul jucăriilor, atelier de confecţionat brăţări, desene pe asfalt şi ateliere creative, dar și atelierul de gătit „străbucate” etc.

De 1 iunie, alături de părinţi

Evenimentul Itsy Bitsy de 1 Iunie 2016 face parte din campania care vizează schimbarea în bine a relaţiei dintre copiii şi părinții din România. Se dorește să se aducă în atenția tuturor faptul că, pentru un copil, cel mai bun mod de a-și petrece ziua de 1 iunie este alături de părinți. Astfel, cei mici își pot primi cel mai frumos cadou, și anume o zi în care să aibă parte de toată atenția părinților. Şi pentru ca acest lucru să se întâmple fără dificultate, un alt scop al acestui eveniment este să obţină ziua de 1 Iunie zi liberă naţională, ceea ce ar fi absolut normal şi este extrem de ciudat că nu s-a întâmplat până acum. Campania pentru obţinerea zilei de 1 Iunie – zi liberă naţională este derulată de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie, parlamentari, specialişti psihologi şi asociaţii de părinţi, cu susţinerea ANPDCA.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu