15 ianuarie 2018. Cenaclul de dincolo de viaţă al lui Eminescu

15 ianuarie 2018 postat de aida Printează articolul

E luni, 15 ianuarie 2018, şi asist la ceea ce se poate numi, fără nici un fel de exagerare, cenaclul de dincolo de viaţă al lui Eminescu. Mănânc din coliva lui Eminescu. Deasupra capetelor plecate înspre mormântul poetului zboară cuvintele pe care geniul ni le-a lăsat moştenire.

“La dreapta şi la stânga” 

Am ajuns în dimineaţa de 15 ianuarie, înainte de ora zece, în cimitirul Bellu. O doamnă plistisită de la poartă mă îndrumă spre destinaţia la care îi făcusem referire. Nu mai fusesem demult aici şi aveam nevoie de un sfat. “La dreapta şi la stânga”, aud de la ea.

Puterea electricităţii

Marea de cruci se dă la o parte, lăsând să se audă un cântec duios. Vocile sunt amplificate electronic de o staţie portabilă. Descopăr un grup de vreo 60 de oameni. Părul alb domină asistenţa. O masă aşezată la picioarele celui pomenit este încărcată cu cereşti daruri din grâu. Un preot rosteşte o rugăciune. Femeile se îngrijesc de farfurii. Se împart pahare cu suc şi cafea fierbinte, la alegerea fiecărui gust.

Biblia de la piept 

Domnul Nicolae îmi spune că poartă mereu asupra sa o Biblie. Aşa numeşte cartea de poezii “a Eminescului”. Din care obişnuieste să-şi adape setea de frumos, destăinuindu-l şi celor din jurul său, oriunde s-ar afla, în parc sau la magazin. Simte nevoia foşnetului paginilor. A lucrat, spune interlocutorul meu, în domeniul energetic. Pe Luceafăr l-a descoperit în şcoala generală şi de atunci nu s-au mai despărţit.

Continuitate

Un domn bine făcut e următoarea ţintă a curiozităţii mele, dorind să ştiu de unde atât de minuţioasă organizare. Zice că vine aici de 20 de ani. Alături de mulţi pe care îi cunoaşte în această adunare. Au pus mână de la mână pentru cele de trebuinţă şi iată-i din nou la datorie. Au îmbătrânit fizic şi totodată au întinerit spiritual, “odată cu Geniul”.

Nesfârşite drumuri

Nu departe de aici e oraşul care freamată zgomotos într-o zi de luni. Mă simt în altă sferă alături de aceşti oameni care consideră că drumurile poetului naţional nu s-au încheiat. Cu referire la cât de actuale sunt ideile sale, indiferent cum le-a exprimat în viaţa lui, în rime ori în articole de presă. Tocmai de aceea trebuie cât mai des extras din ancestrala adormire.

“Cel mai aproape de sentimentul de iubire”

Tabloul e spart de câteva figuri aparte. Elevi de liceu. N-au stat mult, trebuie să ajungă la şcoală. Vacanţa de iarnă tocmai ce s-a încheiat în ziua primei ninsori în Bucureştiul lui 2018. Au aşezat stinghere garoafe alături de coroanele care învelesc crucea. Vreau să ştiu de la ei cum îl percep pe autorul “Scrisorilor”, dincolo de şabloanele manualelor. Nu reuşesc să se desprindă de tiparele examenelor. Eu insist. Atunci îmi spune o fată, îmbujorată de frig, că “Eminescu e cel mai aproape de sentimentul de iubire”.

Discursuri

Mă întorc la gazdele acestei manifestări, ascultându-l pe cel convins că “bădiţa Mihai” e şi acum cenzurat în Basarabia, dând ca exemplu poezia nepublicată acolo, din ce ştie el, “Arme”. Exemplifică dintr-o carte îndemnul către români de-a nu uita, nici măcar cu preţul sângelui, că dincolo de Prut sunt fraţii lor. Un vis al poetului a fost legat de unitatea “tuturor de-o limbă şi-o istorie”, vine rândul altcuiva, respingând teoriile din spaţiul public, anume că naţia asta ar fi dezbinată. “E doar o impresie deformată a realităţii”. O secundă trece până la următorul vorbitor, acesta concluzionand că “avem nevoie să ne ţinem de tradiţiile noastre, aşa cum Nemuritorul ne-a îndemnat”.

Microfonul

Observ încingerea spiritelor, luările de cuvânt fiind binecuvântate de microfonul împărţit democratic. Toţi vor să spună câte ceva, iar ideile se prind una de alta într-o continuitate care îmi dă impresia de horă. Mă uit la mormintele din imediata vecinătate. Caragiale, Coşbuc, Nichita Stănescu. Oare ei ar mai avea ceva de adăugat?!…

Foto: Dan Gheorghe