Înscrierea în clasa pregătitoare 2016, în două etape

Înscrierea în clasa pregătitoare 2016, în două etape
20 ianuarie 2016 Printează articolul

Metodologia de Înscriere în învățământul primar 2016 – 2017 (http://www.edu.ro/index.php/articles/23862) prevede două etape de înscriere în clasa pregătitoare. Cele două etape de înscriere în clasa pregătitoare se vor desfășura în perioada martie-aprilie.

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare

• 21 martie 2016 – Repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
• 22-24 martie 2016 – Admiterea sau respingerea cererilor de înscriere la alte școli decât cele de circumscripție.
• 25 martie 2016 – Repartizarea la școala de circumscripție a copiilor care au fost înscriși la o altă școală, dar nu au fost admiși din cauza lipsei de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea la școala de circumscripție.
• 25-26 martie 2016 – Afișarea la sediul școlilor și pe site-ul inspectoratelor școlare a copiilor înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare

• 29 martie 2016 – Afișarea în școli și pe site-ul inspectoratelor a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile.
• 30 martie-8 aprilie 2016 – Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate de părinți pentru etapa a doua.
• 15 aprilie 2016 – Afișarea la sediul fiecărei școli a listelor finale cu copiii înscriși în clasa pregătitoare.
• 18-22 aprilie 2016 – Soluționarea de către inspectoratele școlare a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo școală.

adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu