Anul universitar începe cu festival de muzică

Anul universitar începe cu festival de muzică
27 septembrie 2016 Printează articolul

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) va deschide miercuri, 28 septembrie 2016, anul universitar, deschidere total inedită care include şi un festival de muzică. Cei peste 15.000 de studenți, dintre care 3.500 de anul întâi, vor începe un nou an de studiu la Universitatea de Vest din Timișoara. UVT îi așteaptă cu un proiect implementat anul trecut, fiind vorba de Săptămâna de inițiere, care cuprinde un program destinat în special studenților de anul I, dar și celor interesați să descopere universitatea. În această săptămână de iniţiere vor avea loc activități de socializare între studenți, de cunoaștere a universității, de explorare a orașului Timișoara, de prezentare a programelor de studiu și a cursurilor oferite de Universitatea de Vest, conferințe, workshop-uri, activități culturale, sociale, teambuilding-uri, concerte, petreceri, excursii și competiții sportive.

Festivalul de Film Timishort

În acest an, Festivalul de Film Timishort aduce în programul Săptămânii de Inițiere la UVT o selecție de scurtmetraje, iar evenimentul Univibes va transforma universitatea într-o scenă imensă, unde mai multe trupe vor face spectacol. Programul detaliat al Săptămânii de inițiere poate fi consultat pe site-ul https://goo.gl/Mtj55s. Activitățile se vor desfășura pe terenul de sport din fața UVT, în corturi special amplasate în acest scop, la facultăți și în instituții culturale din Timișoara.

Pentru ziua de 3 octombrie, UVT a pregătit studenților și un festival, Univibes. Graham Candy, The Qemists (în foto) / DJ SET, Robin and the Backstabbers, Infected Rain, Methadone Skies, Melodie și mulți alții vor urca pe scenele amplasate în perimetrul Universității. Intrarea este gratuită pentru toți cei interesați, în limita spațiului disponibil. Studenții și elevii au intrarea prioritară doar pe baza înscrierilor. În cazul în care limita locurilor disponibile este atinsă, accesul în perimetrul festivalului se face doar la părăsirea altor vizitatori. Intrarea la eveniment este permisă doar persoanelor peste 18 ani. Detalii despre Univibes pot fi găsite pe site-ul http://univibes.uvt.ro/

„Suntem pregătiți pentru un nou an universitar. Ne primim studenții cu un program special în prima săptămână. Ne-am propus să creăm un cadru în care să ne cunoaștem mai bine, să formăm legături și în afara sălilor de curs. Studenții trebuie să știe că suntem o comunitate strânsă, puternică. Ei vor avea ocazia să se familiarizeze cu universitatea, cu orașul, vor putea să ne cunoască valorile după care ne ghidăm. La UVT, nu formăm doar buni specialiști, ci ne pregătim studenții din toate punctele de vedere. Ei sunt viitori lideri și au nevoie de un bagaj complex de competențe care pot fi insuflate cu ușurință într-o comunitate unită, cu valori comune”, spune prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu