Activitatea Laboratorului Antidoping din Bucureşti a fost suspendată

Activitatea Laboratorului Antidoping din Bucureşti a fost suspendată
01 decembrie 2017 Printează articolul

Activitatea Laboratorului Antidoping din Bucureşti a fost suspendată. Laboratorul Antidoping din Bucureşti îşi închide porţile. Cel puţin temporar. Decizia a fost luată de Agenţia Mondială Antidoping. Motivul e că laboratorul românesc nu îndeplineşte standardele internaţionale în acest domeniu. Urmează ca Agenţia Mondială Antidoping să facă o evaluare a instituţiei din România, pentru a vedea dacă aceasta va mai putea să primească în viitor acreditare.

Laboratorul românesc fusese acreditat în 2009 şi era singurul de acest fel nu numai de la noi din ţară, ci din întreaga Europă Centrală şi de Est, ceea ce face ca închiderea lui să fie un fapt extrem de grav. Organismul internaţional de acreditare susţine însă că suspendarea activităţii pentru laboratorul din Bucureşti este proizorie. Rămâne de văzut ce decizie se va lua după evaluarea la care va fi supus.

Primele explicaţii oficiale

”Suspendarea provizorie, care a intrat în vigoare la 29 noiembrie 2017, interzice Laboratorului din Bucureşti să efectueze activităţi antidoping, inclusiv orice fel de analiză de urină sau sanguină. Suspendarea va rămâne în vigoare până când procedurile disciplinare vor fi efectuate de o comisie independentă de disciplină, care va fi mandatată să facă recomandări preşedinţiei Comitetului Executiv al WADA, cu privire la situaţia acreditării WADA a Laboratorului”, arată comunicatul de presă al Agenţiei Mondiale Antidoping.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu